29 martie 2024

Unde se va construi skate park-ul, la Târgovişte!

IMG_0482„Este un proiect de hotărâre care a suscitat câteva luări de poziţie. Legat de această nouă locaţie care o propunem, este vorba de o extindere a Parcului Chindia cu aproximativ 4000 de metri pătraţi, asta înseamnă că din această suprafaţă maxim 1000-1200 de metri pătraţi vor fi afectaţi de investiţie, restul vor reprezenta o nouă suprafaţă de spaţiu verde care este redată municipiului Târgovişte.

Am fost personal de vreo două ori la respectiva locaţie, în momentul de faţă acolo este o clădire parazitară care nu mai foloseşte absolut nimănui, aparţinea în urmă cu ani de zile Grădinii Zoologice, acolo sunt depozitate o serie de deşeuri.

Eu cred că este o locaţie foarte bună pentru viitoarea investiţie. Mai ales în mediul online, unii sunt adepţii acestei idei, alţii sunt mai puţin de acord, dar eu spun că administraţia publică locală trebuie să răspundă dorinţelor unei palete cât mai extinse de solicitări pe această zonă şi cred că un skate park în municipiul Târgovişte ar fi util, ar fi şi mai sănătos pentru că avem foarte mulţi practicanţi ai acestui sport care sunt prin Piaţa Mihai Viteazu, prin faţa Primăriei, prin Piaţa Tricolorului, în nişte zone care nu sunt amenajate pentru practicarea acestui sport.

Şi practic, prin această investiţie se oferă oraşului încă vreo 3000 de metri pătraţi de spaţiu verde. Investiţia va fi undeva lângă Grădina Zoologică, cu acces dinspre pista de alergat şi de pista de biciclete din Parcul Chindia şi eu cred că este o locaţie care răspunde tuturor exigenţelor. (…) Luările de poziţie în mediul online, o parte din ele, sunt tributare unor interese de diferite feluri, interese politice, financiare şi aşa mai departe.

Legat de spaţiul verde, prin proiectul privind cele 13 locuri de joacă noi în municipiul Târgovişte, numai anul acesta am mărit spaţiul verde cu undeva la 6000 de metri pătraţi. Asta ca să răspund unor anumite opinii…

Niciodată nu am avut ca şi obiectiv să lipsesc oraşul de spaţiu verde, din potrivă, am încercat ca fiecare investiţie care se pretează să aibă o componentă esenţială de spaţiu verde.

Aşa că eu zic să încheiem discuţia pe acest proiect, noi ne vedem de treabă, îl realizăm şi eu sunt convins că va ieşi ceva foarte apreciat de toată lumea, inclusiv de cei care acum manifestă o oarecare reticenţă faţă de acest proiect”, spune primarul Cristian Stan.

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial