28 martie 2024
Un tânăr, de 18 ani, fără permis, a băut și s-a urcat la volan. S-a oprit într-un gard

Un tânăr, de 18 ani, fără permis, a băut și s-a urcat la volan. S-a oprit într-un gard

Cercetat de polițiști pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere

La data de 25 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Răcari s-au sesizat din oficiu și au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, faptă prevăzută de art. 335 din Codul Penal.

Astfel, un tânăr de 18 ani, din Bâldana, este cercetat de polițiști după ce ar fi condus un autoturism, pe raza localității Bălteni, deși nu poseda permis de conducere. Cel în cauză ar fi intrat cu autovehiculul în gardul unui imobil, în urma producerii evenimentului rutier, nefiind înregistrate victime.

Totodată, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, prezentând o alcoolemie cu o valoare de 0.08 mg/l alcool pur în aerul expirat. 

Acesta a fost sancționat contravențional de polițiști cu amendă în valoare de 1.305 lei, iar în cauză, polițiștii efectuează cercetări, sub coordonarea procurorului de caz, urmând ca la finalizarea acestora să se propună soluție prin unitatea de parchet competentă.

Notă: Facem precizarea că, în cazul prezentat, efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

fb-share-icon20
Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial