28 martie 2024

Un şofer, din Gura Ocniţei, a dat de belea în Târgovişte!

viold5Consumul de alcool, incompatibil cu activitatea de şofat

Poliţiştii rutieri din cadrul Poliţiei Municipiului Târgoviște au oprit pentru control, pe raza localității, un autoturism condus de un tânăr de 26 de ani, din Gura Ocniței.

În urma testării cu aparatul etilotest, conducătorul auto a prezentat o alcoolemie de 0.79 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii cu exactitate a îmbibaţiei alcoolice.

Pe numele acestuia, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care se află sub influenţa alcoolului.

Poliţia dâmboviţană reaminteşte conducătorilor auto că alcoolul la volan este incompatibil cu activitatea de şofat, acesta reprezentând una dintre principalele cauze de producere a accidentelor de circulaţie.

De asemenea, alți doi bărbați de 34 și 48 de ani au fost depistați în timp ce conduceau pe raza municipiului Târgoviște autoturisme ale căror autorizații provizorii de circulație erau expirate.

Cei doi sunt cercetați pentru comiterea infracțiunii de punere în circulație ori conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat, potrivit legii.

Cercetați pentru comiterea de infracțiuni la Codul Silvic

Poliţiştii din cadrul Secţiei nr. 2 Poliţie Rurală Băleni au fost sesizați de un bărbat cu privire la faptul că mai multe persoane sustrag material lemnos dintr-o pădure din Bucșani.

Acționând cu operativitate, polițiștii au surprins în flagrant 15 persoane, cu vârste cuprinse între 16 și 57 de ani, în timp ce transportau circa 3 m³ de material lemnos cu 5 atelaje hipo.

Din cercetări a reieșit că cei în cauză au tăiat ilegal lemnul, folosindu-se de 8 drujbe.

Pe numele acestora, poliţiştii au întocmit dosare penale pentru nerespectarea prevederilor Legii 46/2008 privind Codul Silvic, iar materialul lemnos, drujbele şi atelajele hipo au fost confiscate.

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial