25 aprilie 2024

Un patron din Găeşti, cercetat de poliţişti după ce ar fi vândut haine şi încălţăminte contrafăcute

haineAgent economic, bănuit de nerespectarea regimului mărcilor și indicațiilor geografice, cercetat de polițiștii specializați în investigarea criminalității economice

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au efectuat un control la un agent economic pe linia verificării respectării legislației în domeniul protecției mărcilor și indicațiilor geografice.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că reprezentantul legal al societății comerciale deținea în vederea comercializării 95 de articole de îmbrăcăminte și încălțăminte susceptibile a fi contrafăcute.

Bunurile în cauză prezentau însemnele unor mărci înregistrate, însă bărbatul nu deținea pentru acestea documente justificative de proveniență și autenticitate.

Pe numele bărbatului de 46 de ani, din Găești, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 90 alin.a lit.b din Legea 84/1998 privind protecția mărcilor și indicațiilor geografice.

Articolele descoperite au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial