25 aprilie 2024
UN GEST SIMPLU ȘI CUCERITOR – BABEL! Prima zi

UN GEST SIMPLU ȘI CUCERITOR – BABEL! Prima zi

babelUN GEST SIMPLU ȘI CUCERITOR BABEL

Gesturi mult așteptate… strângerile de mână când cunoști pe cineva sau când te revezi cu cineva drag. Așa a început cel de-al 8-lea BABEL. Prieteni vechi și mult așteptate cunoștințe noi. Peste 300 de oameni vor trece anul acesta Poartea Târgoviștei pentru a lua parte la Festivalul Artelor Spectacolului, festival internațional care se bucură și anul acesta de trupe străine în premieră în România.

Deschiderea oficială are loc chiar înainte de spectacolul Carmen, producție a Teatrului Tony Bulandra, regizată de Suren Shahverdyan (Armenia), cu începere de la ora 18:00. Spectacolul este emblematic pentru ideea de teatru al gestului care se folosește de foarte puține cuvinte, dar reușește să transmită un mesaj esențial. Un spectacol simplu, dar cuceritor, atribute pe care ni le dorim pentru ediția de anul acesta a festivalului.

La ora 19:30, în foaierul teatrului, conferința Scenografia, un gest necesar? susținută de scenograful Jean-Guy Lecat este un moment memorabil în istoria teatrului nostru. Învățăturile lui în materie de artă a scenografiei sunt neprețuite și nu pot fi găsite în nicio carte de teatru.

După atmosfera așezată din foaier, așteptăm târgoviștenii, mici și mari, la Parada BABEL care începe la 21:30 și urmează traseul Parcul Chindia (Teatrul de Vară) Calea Domnească Bulevardul Mircea cel Bătrân Bulevardul Carol I Teatrul Tony Bulandra. În paradă vor fi prezențe inedite, așa cum v-am obișnuit.

Urmați BABEL-ul! BE Our GEST!

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial