20 aprilie 2024

Ultima zi în care vă mai puteţi înscrie la concursul pentru posturile din Poliţia Dâmboviţa!

ipjdbCOMUNICAT DE PRESĂ

Azi, 19 ianuarie, este ultima zi în care persoanele interesate se mai pot înscrie pentru a candida pentru unul dintre cele 6 posturi de ofițeri, agenți și personal contractual scoase la concurs de Inspectoratul de Poliție Județean Dâmbovița.

La nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița sunt scoase la concurs pentru încadrarea din sursă externă 4 funcții de ofițeri de poliție la Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, Serviciul Financiar, Resurse Umane și la Serviciul Comunicații și Informatică.

De asemenea, se organizează concurs pentru ocuparea unui post vacant de personal contractual la Serviciul Rutier și a unui post vacant de execuție de agent de poliţie prin reîncadrare ca poliţist a persoanelor cărora le-au încetat raporturile de serviciu în condiţiile art. 69 alin. 1 lit. b), d)-f) şi j) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare, care au studii corespunzătoare cerinţelor postului şi îndeplinesc condiţiile legale.

Postul scos la concurs prin reîncadrare este în specialitatea ordine publică, la Poliția Municipiului Târgoviște – Biroul Ordine Publică – Siguranță Publică și Patrulare.

Informații complete despre posturile existente, programul înscrierilor, condiții de participare, documente necesare și modalitățile de desfășurare a concursurilor, găsiți pe site-ul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița, accesând https://db.politiaromana.ro/ro/cariera/posturi-scoase-la-concurs.

Spor la învățat și succes tuturor candidaților!

ACCIDENT - BUZAUAcțiuni pentru siguranța cetățenilor

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au organizat acțiuni suplimentare pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale.

În ultimele 24 de ore, polițiștii au intervenit la 28 de evenimente, dintre care 23 au fost sesizate prin numărul unic pentru apeluri de urgență 112.

În urma activităților, au fost constatate 26 de infracţiuni, dintre care 15 judiciare, 4 la regimul rutier, două la Codul Silvic și 5 de altă natură.

4 persoane au fost prinse în flagrant, iar împotriva alteia au fost dispuse măsuri preventive.

Pentru neregulile descoperite, polițiștii au aplicat 488 de sancțiuni contravenționale, dintre care 43 la Legea 61/1991 privind ordinea și liniștea publică și 434 pentru încălcarea regulilor de circulație.

Valoarea totală a amenzilor aplicate se ridică la 136.155 de lei.

De asemenea, au fost reținute 94 de permise de conducere și a fost retras un certificat de înmatriculare.

Și în zilele următoare polițiștii vor fi la datorie, pentru prevenirea și combaterea oricăror evenimente care ar putea afecta liniștea cetățenilor.

www.mariusbuga.ro_images_politia1Bănuit de comiterea unui furt dintr-o societate comercială, identificat de poliţişti

Poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Târgoviște au fost sesizați de angajatul unei librării din localitate cu privire la faptul că persoane necunoscute au sustras bunuri din magazin.

Acționând cu operativitate, polițiștii au identificat principalul bănuit în persoana unui bărbat de 44 ani, din Târgoviște.

În sarcina acestuia s-a reţinut că, în cursul aceleiași zile, în timp ce se afla în incinta societății comerciale, ar fi sustras mai multe jucării în valoare de 220 de lei.

Prejudiciul a fost recuperat în totalitate.

Faţă de bărbat, se continuă cercetările pentru comiterea infracțiunii de furt.

www.mariusbuga.ro_images_poltRazie a polițiștilor de la rutieră

Polițiștii de la rutieră au organizat o razie pe principalele drumuri din județ, pentru depistarea și sancționarea participanților la trafic care nu respectă regulile de circulație.

În cadrul activităților din teren, polițiștii au constatat 4 infracțiuni și au aplicat 402 sancțiuni contravenționale a căror valoare se ridică la 121.005 de lei.

Din totalul amenzilor, 78 au fost pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 72 pentru neacordarea priorității de trecere pietonilor angajați regulamentar în traversarea străzii, 77 pentru neportul centurii de siguranță, 10 pentru defecțiuni tehnice și 17 pentru lipsa documentelor prevăzute de lege.

De asemenea, 6 sancțiuni au fost aplicate instructorilor școlilor de șoferi.

Ca măsură complementară, polițiștii au reținut 98 de permise de conducere și au retras 2 certificate de înmatriculare.

Exemple:

  • Un bărbat este cercetat de polițiști după ce a fost suprins în timp ce conducea un autoturism având suspendat dreptul de a șofa.

  • Un tânăr de 28 de ani, din Văcărești, a fost surprins în timp ce se deplasa pe raza localității cu o motocicletă neînmatriculată și având un permis de conducere necorespunzător categoriei din care făcea parte vehiculul. Pe numele lui, polițiștii au întocmit un dosar penal.

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial