20 aprilie 2024

Țuțuianu, răspuns tăios pentru Preda! “Înțelegem frustrarea…”

adrtutuCOMUNICAT DE PRESĂ

Se pare că apropierea alegerilor aduce, din nou, pe scena politică dâmboviţeană, așa-ziși lideri de partid, detaşaţi de memoria trecutului şi axaţi pe prezentarea realităţii într-o manieră distorsionată cu scopul de a pune în aplicare un plan bine organizat al propagării mesajelor îndreptate împotriva distrugerii unor măsuri ce au avut, sau urmează să aibă, efecte pozitive pentru cetăţenii României.

Îi transmitem pe această cale, domnului Cezar Preda, că înţelegem  frustrarea ce a renăscut în grupul liberal ca urmare a propunerii PSD pentru eliminarea celor 102 taxe, dar, nici chiar dumnealor nu pot bloca un demers menit să debirocratizeze și să aducă un minimum de confort românilor. Doar pentru că nu sunt în stare să gândescă ei aceste măsuri, cu atât mai mult să le pună în practică vreodată, le reamintim că este ingrat şi deloc corect faţă de o ţară întreagă să nu recunoască beneficiile aduse de proiectele PSD.

Încă o dată, reiterăm ideea că politica este pentru oameni şi că interesul acestora primează în faţa oricăror nemulţumiri sau frustrări de partid pedelisto-liberal. Cât despre acuzaţiile aduse de fostul președinte PDL Buzău, membru marcant al echipei Blaga- Udrea, am avea de redat câteva însemnate amănunte:

1)Din fericire pentru români şi România, măsurile luate de guvernarea PSD au adus ţării noastre o creştere economică care au promovat-o ca lider în UE în trimestrul al treilea al anului 2015, lucru certificat de statisticile EUROSTAT şi confirmat şi de estimările făcute publice de către INS. Să nu uităm că fosta guvernare de suflet a domnului Preda a însemnat pentru români tăierea pensiilor şi a salariilor, cu 15%, respectiv 25%.

2) În ceea ce privește programarea județului nostru în anul 2021în Master Planul de Transporturi, la care face referire fruntașul pedelist, îi reamintim că aprobarea indicatorilor tehnico-economici, acum deja expirați,  pentru investiția privind modernizarea DN 71, s-a realizat încă din anul 2009, prin HG. Oare ce motive au avut cei care au deținut puterea în perioada respectivă să nu ducă la bun sfârșit acest proiect?

Oare atunci când colegii dumneavoastră de partid conduceau județul și țara și erau dezinteresați de dezvoltarea Dâmboviței, de ce nu ați luat atitudine?

În al doilea rând, proiectul inițial nu prevedea lărgirea la 4 benzi  a drumului, element absolut esențial pentru dezvoltarea județului, așa cum o demonstrează toate studiile realizate. Acest lucru a fost gândit tot de PSD, stimați liberali! Și va fi pus în aplicare tot de PSD. Cum să spui că echipa lui Adrian Țuțuianu nu are niciun proiect, când TRANSREGIO Chindia A1-Titu-Bâldana-Târgoviște-Sinaia, a obținut  punctaj maxim în Master Planul de Transport al României, existând astfel certitudinea finanțării în POIM 2014-2020. Faptul că vorbiți de 2021 ne face să credem că luați în calcul dezastruosul an 0 al  guvernării Cioloș, pe care cu mândrie o girați. De aceea, vă îndemnăm să adresați interpelări cu privire la stadiul proiectelor, guvernului dumneavoastră aflat în funcție, sau tot Țuțuianu este de vină pentru incapacitatea tehnocraților?!

Şi încă un amănunt…în 2008, domnul Cezar Preda spunea despre PNL următoarele „prin tăcerea şi pasivitatea pe care au manifestat-o la alegerile locale, au născut în România un nou tip de vot – votul pe bani şi pe mâncare. Asta a legiferat PNL la alegerile din iunie 2008”. În 2016, domnul Cezar Preda se află, paradoxal, dar cu mândrie, în fruntea aceluiaşi partid PNL și vrea să pară procupat de dezvoltarea județului Dâmbovița.

 

                                                                               Președinte al PSD Dâmbovița,

Adrian Țuțuianu

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial