25 aprilie 2024

Ţuţuianu – “Nu am împărțit județul pe culorile politice ale partidelor”

tutuianu„Toate asocierile s-au făcut pe aceleași criterii, 50% CJD – 50% UAT. Nu a primit finanțare nicio unitate administrativ-teritorială care nu și-a pus propria cotă de finanțare.

De regulă, CJD a pus mai puțin decât UAT-urile, pentru că nu a avut suficiente resurse. Nu am refuzat pe nimeni, nu am împărțit județul pe culorile politice ale partidelor.

Am decontat și am aprobat plățile pe măsură ce lucrările s-au făcut și documentele au fost verificate pentru toată lumea.

La momentul acesta nu există nicio plată restantă pentru nicio lucrare dintre cele aflate în curs. Legat de OG 28/2013, sunt 128 de obiective care au fost depuse de UAT-urile din județ și absolut pe toate le-am susținut.

În principal s-au finanțat lucrări la școli și grădinițe.

Cele mai multe școli sunt în localitățile conduse de primari PNL și PDL, pentru că erau în diverse stadii de execuție din perioada 2008-2011.

Cred că județul nu mai trebuie împărțit în două, trei sau nouă”, a spus președintele CJ Dâmboviţa, Adrian Țuțuianu.

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial