19 aprilie 2024

Ţuţuianu: “Ne plasăm într-o situație în care creăm mari prejudicii județului Dâmbovița”

www.mariusbuga.ro_images_atutuianu„Mă îngrijorează lipsa de dialog pe care o manifestă unii dintre colegii noștri consilieri județeni. Din discuția purtată la negocieri, am găsit soluții să suplimentăm sumele alocate primăriilor din impozitul pe venit, din TVA și dintr-un fond de rezervă constituit special la CJD.

La propunerea consilierilor independenți și a consilierului Vasile Moise, am adăugat sume din echilibrare pentru localitățile Târgoviște, Dragodana, Mogoșani, Fieni, I.L. Caragiale, Gura Ocniței, Moroeni, Răcari și Vlădeni, ținând cont de solicitările ACL.

Am avut două discuții telefonice cu dl Vladu și dl Orban, i-am invitat personal pentru negocieri pe marginea bugetului CJ și pe repartiția sumelor din TVA și impozitul pe venit. La negocieri au fost prezenți doar consilierii independenți și Moise Vasile. Avem de făcut foarte multe lucrări pe drumuri și lucrurile nu pot fi blocate la nesfârșit.

Sunt sume de repartizat către persoanele cu handicap, pentru echilibrarea bugetelor locale și pentru acoperirea datoriilor pe care le au unitățile administrativ-teritoriale. Deja ne plasăm într-o situație în care creăm mari prejudicii județului Dâmbovița și uat-urilor din județ.

Arăt că putem pierde bani pentru că, dacă nu-i cheltuim în termen și nu se pot face lucrări, banii vor merge la bugetul statului și cei care pierd sunt locuitorii județului.

Am procedat, prin Dispoziție a președintelui, la repartiția unor sume din bugetul propriu al județului pentru anul 2014. Am făcut acest lucru pentru că nu vreau să blochez ceea ce aș putea să deblochez prin actul meu de decizie.

Sunt bani pe care i-am dat în special la SC LDP și către societăți comerciale care au prestat lucrări și sunt executate la acest moment pentru a le crea posibilitatea să lucreze în următoarele săptămâni.

În ceea ce privește repartiția sumelor de la bugetul CJD și sumelor din TVA și impozit pe venit, singurul care are abilitarea legală să convoace Consiliul este președintele. Convocarea făcută de cei din ACL încalcă în mod evident legea.

Propunerea făcută de unii lideri ACL, să luăm toți banii din echilibrare de la unele UAT-uri ca să dăm la altele este, de asemenea, nelegală”, a avertizat Adrian Ţuţuianu, preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa.

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial