19 aprilie 2024
„TRIPLU SALT ÎN INIMA EUROPEI”

„TRIPLU SALT ÎN INIMA EUROPEI”

triplusCOMUNICAT DE PRESA

În data de 6 martie, duminică, a.c., va avea loc la Bruxelles (Belgia), evenimentul „TRIPLU SALT ÎN INIMA EUROPEI”, un eveniment intercultural românesc marca Adrian Melicovici.

Astfel, va fi lansat oficial ultimul roman al scriitorului român dâmboviţean,  Adrian Melicovici, intitulat “Secretul Uriaşului 160”, inspirat dintr-un fapt real care s-a petrecut la Moreni în perioada interbelică. Cartea este apărută în Italia prin Editura italiană Espressioni di Marca Aperta în decembrie 2015. Editorul principal, director al revistei socio-culturale Marca Aperta, a fost invitat şi a confirmat participarea, respectiv domnul Mario Fontana.

Tot cu această ocazie, va fi lansat şi romanul document “Pribeag pe drumul viselor” de acelaşi autor, lansat prin Editura Bibliotheca dinTârgovişte în iunie 2013 şi este de asemenea inspirat dintr-un fapt real, urmare a unui parcurs pe jos al autorului de 2200 km. Cel puţin două din personajele reale ale cărţii vor fi prezente la eveniment.

Evenimentul de la Bruxelles prezintă şi expediţia-proiect interculturală “Speranţa Unui Vis”, prin care în prima etapă, scriitorul a parcurs cu steagul României la vedere pe jos distanţa de 2200 kilometri de la Târgovişte la Roma, în anul 2012. A fost primit de primari români, consuli, ambasadori şi oficialităţi italiene. Demersul a fost mediatizat într-o oarecare măsură şi în presa italiană la acea vreme şi la evenimentul de la Bruxelles vor avea loc proiecţii video doveditoare ale acţiunii cu declaraţii ale reprezentanţilor MAE în diaspora sau din vremea expediţiei.

Vă mai informăm că au fost invitaţi pentru a participa la eveniment primarii municipiilor Târgovişte şi Moreni, respectiv dl. viceprimar interimar cu atribuţii de primar, Cristian Stan şi dl. Constantin Dinu, întrucât cele de mai sus au legătură strânsă cu oraşele respective şi cu promovarea lor cât mai amplă în afara României. Bineînţeles, a fost invitat şi Gabriel Boriga, primar la Târgovişte în 2012, un susţinător al expediţiei. Au mai fost invitate şi alte persoane, inclusiv din Ministerul Afacerilor Externe, Ministrul Delegat pentru relaţia cu românii de pretutindeni. A fost adresată o invitaţie de participare şi la Preşedinţia României. Tuturor oficialităţilor invitate li s-a specificat faptul că pot fi însoţite de jurnalişti, în caz de participare.

Unul din punctle principale al evenimentului de la Bruxelles îl reprezintă proiectul “Speranţa Unui Vis”, o iniţiativă privată de promovare a românilor, a Târgoviştei şi României, în Europa şi în lume. Alte scopuri ale acestui proiect iniţiat de scriitor ca persoană fizică la Târgovişte în 2012, sunt militarea antiviolenţă, antidiscriminare şi purtarea unui mesaj de încredere către toţi conaţionalii noştri.

Specificăm faptul că “Speranţa Unui Vis” a fost sprijinit parţial şi financiar de către Consiliul Local Municipal Târgovişte în 2012, iniţiativa fiind votată atunci cu majoritate de 12 voturi, toţi cei 12 consilieri fiind nominalizaţi în romanul aferent expediţiei şi al autorului, “Pribeag pe drumul viselor”.  Este un proiect pacifist, apolitic şi demarat de o persoană fizică, respectiv scriitorul român Adrian Melicovici. Proiectul continuă şi astăzi sub diferite forme cum ar fi revista socio-culturală “România Ta Diaspora”, publicare în revista italiană Marca Aperta tipărit şi online în mod constant al atracţiilor din România şi o strânsă colaborare cu o echipă italiană în scopul bunei înţelegeri între popoarele român şi italian dar şi a promovării culturale.

Am creat acest eveniment întrucât atât activitatea literară a domnului Adrian Melicovici în diaspora mai ales cât şi proiectul “Speranţa Unui Vis”, au fost apreciate de către asociaţiile organizatoare din zona capitalei Bruxelles şi nu numai şi considerăm că aceste lucruri trebuie cunoscute mai mult inclusiv în România.

Vă mulţumim.

Organizatori                                                                                                                                  Parteneri

Elena Holban (promotor cultural zona Bruxelles)                                                                                Asociaţia Culturală Rombel

Maria Sarpe (scriitor)                                                                                                                                Asociaţia Culturală EuropaNova

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial