29 martie 2024

Trei şoferi… pe trei cărări! Ce semnal de alarmă trag poliţiştii

pol-actPoliţia rutieră atrage atenţia:

Alcoolul face victime! Nu conduceţi vehicule dacă aţi consumat băuturi alcoolice!

Ieri, 09 iulie, poliţiştii rutieri din Dâmbovița au depistat trei bărbați în timp ce conduceau autovehicule pe drumurile publice, deși se aflau sub influența băuturilor alcoolice.

În urma testării cu aparatul etilotest, aceștia au prezentat alcoolemii cu valori de peste 0.40 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind conduși la spital pentru prelevarea de mostre biologice necesare în vederea stabilirii cu exactitate a îmbibației alcoolice.

Pe numele celor în cauză, au fost întocmite dosare penale pentru comiterea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care se află sub influența alcoolului.

VĂ REAMINTIM CE AR TREBUI SĂ ȘTIȚI DEJA:

Conducerea sub influența băuturilor alcoolice este una dintre cauzele producerii accidentelor de circulație.

Consumând alcool sau alte substanțe psihoactive, vă puneți în pericol pe voi, pe ceilalți participanți la trafic, dar riscați să fiți trași la răspundere contravențională, penală și, după caz, la plata unor despăgubiri civile.

LEGEA INTERZICE CONSUMUL DE ALCOOL LA VOLAN:

,,Conducătorii vehiculelor…sunt obligați să se supună testării aerului expirat și/sau recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei ori a consumului de produse sau substanțe stupefiante ori a medicamentelor cu efecte similare acestora, la solicitarea polițistului rutier.” – articolul 38 din O.U.G. 195 din 2002.

 ,Persoana care conduce pe drumurile publice un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere, testată cu un mijloc tehnic omologat și verificat metrologic și depistată ca având o concentrație de peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, este obligată să se supună recoltării mostrelor biologice, în vederea stabilirii îmbibației de alcool în sânge.” art. 88, alineat 6 din O.U.G. 195 din 2002.

,,Conducătorilor de vehicule pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere, testați în trafic cu un mijloc certificat care indică prezența în organism a unor substanțe psihoactive, li se recoltează obligatoriu mostre biologice.” – articolul 88, alineat 7 din O.U.G. 195 din 2002.

NU E OPȚIUNE, CI OBLIGAȚIE. REFUZUL CONSTITUIE INFRACȚIUNE:

,,Refuzul ori sustragerea conducătorului unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere… de a se supune prelevării de mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei ori a prezenței unor substanțe psihoactive, se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani.” – articolul 341 din Codul Penal.

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial