29 martie 2024
„Transfiguration”, Concert Teodora Enache și Quintetul „Benny Rietveld”

„Transfiguration”, Concert Teodora Enache și Quintetul „Benny Rietveld”

worksConcert Teodora Enache și Quintetul Benny Rietveld

 La Sinagoga din Târgoviște, în cadrul turneului Transfiguration, organizat de Asociația Fapte, cu sprijinul Ambasadei Statelor Unite ale Americii de la București, turneu care își propune să promoveze albumul interpretei de jazz Teodora Enache, acompaniată de QuintetulBenny Rietveld, s-a desfășurat un workshop extraordinar. Evenimentul artistic s-a adresat profesorilor și studenților de la Facultatea de Științe și Arte a Universității Valahia, gazda workshop-ului dar, în egală măsură, profesorilor de muzică din Târgoviște și iubitorilor muzicii de calitate din județul Dâmbovița. Membrii Quintetului Benny Rietveld au un palmares bogat, cu o activitate muzicală de excepție , începînd cu basistul Benny Rietveld, de 9 ori laureat al Premiilor Grammy, autor de muzică de film, director muzical și membru, din 1990 până în prezent, al bandului Carlos Santana, și continuând cu Manu Koch, claviaturi pianist, compozitor elvețian de clasă internațională; Allen Won, saxofon un instrumentist care interpretează cu aceeași ușurință muzică clasică, jazz sau Broadway; Ren Martin Doike, violă ce susține recitaluri cu formațiicamerale consacrate și Marcel Moldovan, percuție care are în palmares turnee și înregistrări cu artiști recunoscuți naționali și internaționali.

Teodora Enache, cu o carieră de 23 de ani, este o vocalistă de primă clasă a jazz-ului românesc, care a colaborat cu muzicieni internaționali de renume. Anul 2013 i-a prilejuit întâlnirea cu Benny Rietveld, cu care avea să înceapă o colaborare de excepție, materializată prin proiectul Celebration Of The Spirit (2014) și albumul turneului Transfiguration (2016).

Ca o recunoaștere a activității sale, Societatea Română de Radiodifuziune i-a acordat Premiul de Excelență pentru cea mai importantă contribuție internațională a unui muzician român de jazz.

Evenimentul, organizat ieri la Târgoviște, s-a remarcat printr-o înaltă calitate artistică și emoțională, cei prezenți fiind impresionați de profesionalismul de excepție al artiștilor și, totodată, de modestia lor în relația cu publicul.

Prof.univ.dr. Florin Emil Nicolae Badea

 

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial