Toţi patronii sunt interesaţi – Numărul unic de identificare a caselor de marcat se obține și prin SPV | TargovisteNEWS

Toţi patronii sunt interesaţi – Numărul unic de identificare a caselor de marcat se obține și prin SPV

casa_de_marcatANAF a creat posibilitatea operatorilor economici de a depune, prin intermediul Spațiului Privat Virtual, documentele aferente procesului de solicitare și atribuire a numărului unic de identificare a aparatelor de marcat electronice fiscale.

Astfel, prin intermediul Spațiului Privat Virtual, utilizatorii aparatelor de marcat electronice fiscale pot depune “Cererea de atribuire a numărului de ordine din Registrul de evidență a aparatelor de marcat electronice fiscale instalate în județ/municipiul București sau a numărului unic de identificare din aplicația informatică a Agenției Naționale de Administrare Fiscală” – Formular C 801 și pot primi “Certificatul de atribuire a numărului unic de identificare a aparatelor de marcat electronice fiscale”.

Formularul C 801 este disponibil pe site-ul www.anaf.ro la rubrica Servicii Online – Declarații Electronice. Informații despre completarea și transmiterea cererii, respectiv documentele care trebuie atașate, se regăsesc în Ghidul publicat pe site-ul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, în cadrul secțiunii Servicii Online/”Aparate de marcat electronice fiscale (case de marcat)” sau pot fi obținute telefonic, apelând Serviciul central de asistență telefonică a contribuabililor – Call-center la nr. de telefon (+4).031.403.91.60.

Agenția Națională de Administrare Fiscală a întreprins toate demersurile pentru a facilita operatorilor economici obținerea numărului unic de identificare a caselor de marcat și le recomandă acestora să solicite certificatele prin intermediul Spațiului Privat Virtual. Totodată, ANAF sfătuiește contribuabilii să depună formularul C 801 din timp, pentru a evita aglomerarea din ultimele zile.

Pentru nedotarea cu aparatele de marcat definite la art. 3 alin (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 28/1999, ANAF va aplica sancțiuni contribuabililor mari și mijlocii, începând cu data de 1 septembrie, și contribuabililor mici, începand cu 1 noiembrie a.c.

Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Dâmboviţa

Life-Style

“Ştefeta veteranilor” este la Târgovişte

COMUNICAT ŞTAFETA VETERANILOR – 17 octombrie 2018 Invictus România este un proiect de educaţie prin care ne arătăm respectul faţă de eroii de ieri şi de azi ai României. ,,Ştefeta veteranilor” ediţia V, organizată de Asociaţia voluntarilor INVICTUS este dedicată Centenarului Marii Uniri şi Zilei Armatei României. Miercuri, 17.10.2018 ,,Ştefeta veteranilor”, a trecut şi prin oraşul [...]