29 martie 2024
Târgovişte – Violenţa în familie. Cât de mult îi afectează pe copii

Târgovişte – Violenţa în familie. Cât de mult îi afectează pe copii

cfneaActivități ale polițiștilor pentru prevenirea violenței în familie

Polițiștii din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității Dâmbovița au organizat o masă rotundă în cadrul Proiectului Împreună putem schimba lumea, prilej cu care au fost dezbătute aspecte privind violența în familie.

La activitatea au participat cadre didactice și părinți, conducerea Facultății de Drept și Științe Administrative din Târgoviște, reprezentanți ai Direcției pentru Asistență Socială Târgoviște și de la Organizația Salvați Copiii, psihologi și o victimă a violenței domestice.

Cei prezenți au fost informați cu privire la prevederile legale referitoare la prevenirea și combaterea violenței în familie, tema principală fiind influența acesteia asupra copiilor.

De asemenea, au fost distribuite şi ghiduri ale siguranţei pentru victimele violenţei în familie realizate în cadrul Campaniei Naționale Aripi Frânte.

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial