20 aprilie 2024
Târgovişte – Pietonii, în vizorul agenţilor de la circulaţie!

Târgovişte – Pietonii, în vizorul agenţilor de la circulaţie!

camppCOMUNICAT DE PRESĂ

Campanie de informare a pietonilor

Poliţiştii din cadrul Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, sprijiniţi de colegii de la poliţia rutieră au desfăşurat pe Bulevardul Eroilor din Târgovişte, o acţiune stradală, de informare a pietonilor.

Activitatea a urmărit sensibilizarea pietonilor pentru ca aceştia să devină o categorie responsabilă de participanţi la traficul rutier şi reducerea gradului de victimizare al acestora ca urmare a implicării în accidente de circulaţie.

Stimaţi cetăţeni,

Pietonii au prioritate de trecere faţă de conducătorii de vehicule numai atunci când sunt angajaţi în traversarea drumurilor publice prin locuri special amenajate, marcate si semnalizate corespunzător ori la culoarea verde a semaforului destinat lor.

Traversarea părţii carosabile de către pietoni se realizează perpendicular pe axa drumului, numai prin locurile special amenajate şi semnalizate corespunzator, iar în lipsa acestora, în localităţi, pe la colţul străzii, numai după ce s-au asigurat că o pot face fără pericol pentru ei şi pentru ceilalţi participanţi la trafic.

Pietonii surprinşi şi accidentaţi ca urmare a traversării prin locuri nepermise, la culoarea roşie a semaforului destinat acestora sau nerespectării altor obligaţii stabilite de normele rutiere poartă întreaga răspundere a accidentării lor, în condiţiile în care conducătorul vehiculului respectiv a respectat prevederile legale privind circulaţia prin acel sector.

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial