19 aprilie 2024
Târgovişte – Dispozitive de dezinfecţie în scările de bloc

Târgovişte – Dispozitive de dezinfecţie în scările de bloc

materiale-dezinfectie-CNB-2„Nu ne văităm, ne facem treaba, însă nu pot să nu remarc o lipsă de coerență a actului de guvernare în gestionarea acestei probleme cu care ne confruntăm, COVID-19.

Nimeni nu își pune problema financiară, nimeni nu a făcut o analiză a ceea ce însemnă costurile cu aceste măsuri. Nimeni nu a avut prins în buget asemenea cheltuieli pentru astfel de situații. Am vorbit aseară cu colegii din țară, toate administrațiile locale, de municipii și orașe, sunt puse în mare dificultate. Un astfel de dispozitiv care trebuie montat la scările de bloc costă între 40 și 60 de lei, la care se adaugă, pe săptămână, câte un litru de soluție de dezinfectat care a ajuns să coste între 150 și 180 de lei litru, prețul a crescut enorm în ultima vreme.

Deci, acțiunile de montare a dispozitivelor și de încărcare a lor, va costa sute de mii de lei săptămânal. Este o sarcină financiară exorbitantă. Nu avem niciun alt sprijin decât bugetele locale. Și încasările la bugetul local, în aceste zile, nu sunt unele bune. Toată lumea este îngrijorată, domnul Velea ne-a pus în cârcă o astfel de sarcină fără a ne oferi și soluții financiare. În aceste momente, prin astfel de măsuri, aproape toate resursele noastre financiare sunt îndreptate în această direcție.

Aseară, până pe la ora 2 dimineața, am stat pe grupul colegilor mei, primari de municipii și toată lumea este îngrijorată cu privire la această situație. Înțelegem că măsurile sunt necesare, urgente, dar nu înțelegem de ce o sarcină financiară de o asemenea magnitudine este transmisă autorităților administrativ-teritoriale, fără a li se da și o sursă de finanțare.

Vom începe de mâine această activitate și o vom continua cât vom avea resurse bugetare”, a declarat primarul municipiului Târgoviște, Cristian Stan, în cadrul unei conferințe de presă online.

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial