28 martie 2024
Târgovişte: A fost inaugurată cea mai dotată sală de forţă din oraş!

Târgovişte: A fost inaugurată cea mai dotată sală de forţă din oraş!

sala „Datorită cererii destul de mari s-a impus necesitatea deschiderii unei noi săli de forţă. Are dotări foarte bune, se adresează tuturor gusturilor. Vreau să vă spun că în 2017, la nivelul Complexului Turistic de Nataţie au fost peste 100.000 de clienţi, iar veniturile obţinute au depăşit 1,6 milioane lei.

Este un bilanţ care ne situează cu mult peste aşteptările pe care le aveam. Sunt întrunite absolut toate criteriile de performanţă care au fost stabilite prin contractul de finanţare, pentru că, aşa cum ştiţi, Complexul Turistic de Nataţie din Târgovişte reprezintă o investiţie cu finanţare mixtă, jumătate finanţare prin fonduri europene, jumătate finanţare de la bugetul local.

Aşadar, invităm toţi târgoviştenii care sunt iubitori de mişcare, pe toţi cei care vor să practice sport într-un mediu foarte plăcut, într-un mediu civilizat, curat, să vină la Complexul de Nataţie şi să beneficieze de serviciile care sunt oferite la noua sală de forţă.

Avem gantere începând de la 5 kilograme până la 45 de kilograme, avem bancă de împins plan drept pentru pectorali, bancă de împins la plan înclinat, tot pentru pectorali, avem aparat pentru picioare, aparat pentru abdomen, aparate pentru diferite tipuri de exerciţii pentru braţe, aparat complex pentru bicepşi, pentru spate, pentru piept, pentru pectorali, avem benzi de alergat, biciclete, aparat pentru umeri, bancă de împins pentru picioare, pentru coapse şi urmează să mai sosească şi un aparat special destinat înotătorilor.

Eu cred că este una dintre cele mai bine dotate săli de fitness din Târgovişte. Sala oferă toate condiţiile pentru practicarea sportului. Am amenajat această nouă sală de forţă într-un spaţiu care era neutilizat, iar acum i-am dat o întrebuinţare foarte bună”, a declarat la momentul inaugurării noii săli de fitness primarul municipiului Târgovişte.

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial