Statul vrea să dea mai puţini bani pentru centrele rezidențiale pentru persoanele cu handicap | TargovisteNEWS

Statul vrea să dea mai puţini bani pentru centrele rezidențiale pentru persoanele cu handicap

dgaspcGRUPUL PARLAMENTAR PSD

INTERPELARE

Adresată: Doamnei LIA OLGUȚA VASILESCU

Ministrul Muncii și Justiției Sociale

De către dna Deputat: OANA – SILVIA VLĂDUCĂ

Circumscripţia electorală: 16, Dambovita

Grupul parlamentar: PSD

Şedinţa Camerei Deputaților din data de: 11.09.2018

Obiectul interpelării: Modificările OUG nr. 69/2018 referitoare la centrele rezidențiale pentru persoane adulte cu handicap

Doamnă ministru,

Vă interpelez în legătură cu un subiect care mi-a fost sesizat de curând la cabinetul parlamentar, în legătură cu prevederile OUG nr. 69/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.

În structura Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Dâmbovița există centre rezidențiale pentru persoane adulte cu handicap, care au o capacitate mai mare de 50 de locuri. Ordonanța de Urgență menționată prevede ca, începând cu data de 1 ianuarie 2019, finanțarea de la bugetul de stat a centrelorrezidențiale de acest tip (cu capacitate mai mare de 50 de locuri) se diminuează anual cu 25%, până la 1 ianuarie 2022 când finanțarea lor va fi asigurată exclusiv din bugetul județului.

Din păcate, termenul de 1 ianuarie 2019 este insuficient pentru înființarea unor Locuințe protejate, care să corespundă noilor standarde specifice de calitate, iar atestarea și angajarea asistenților personali profesioniști presupune, de asemenea, un demers complex, cu elaborarea unor proceduri de lucru, dar și modificarea structurii organizatorice a DGASPC.

Față de cele prezentate, vă rog, doamnă ministru, să luați în considerare, prelungirea termenului în care se pot face aceste modificări până la 31.12.2019 și, totodată, să ne sprijiniți, având în vedere nevoia acută de spații cu această destinație, în construirea de noi centre rezidențiale.

Solicit răspuns scris.

Cu deosebită consideraţie,

DEPUTAT OANA – SILVIA VLĂDUCĂ

Data: 11.09.2018

Life-Style

Transfăgărășanul se închide de astăzi circulației rutiere. Cât timp va fi blocat accesul

De la 1 noiembrie Transfăgărășanul devine un drum închis circulaţiei rutiere. Accesul va fi blocat până anul viitor, la începutul lunii iulie. Drumul închis este deja semnalizat, iar cei care vor totuşi să se aventureze într-o drumeţie pot lăsa maşinile şi s-o ia la pas. Cu mare atenţie, însă, mai ales că de acum încolo [...]