19 aprilie 2024

SĂRBĂTOAREA ROMÂNILOR LA TÂRGOVIŞTE! Aici ai detaliile!

“Atmosfera de sărbătoare şi cinstire s-a făcut simţită în Cetatea de Scaun încă din 25 noiembrie 2010, prin acţiunile autorităţilor locale de pavoazare a monumentelor, pieţelor, străzilor, instituţiilor publice cu dragul nostru drapel tricolor. Militarii dâmboviţeni s-au pregătit intens pentru sărbătorirea Zilei Naţionale a României, pregătirile debutând la mijlocul lunii noiembrie. Pe străzile vechii cetăţi, zilnic, se auzeau ropotele paşilor de defilare a militarilor care se antrenau asiduu pentru paradă. În urma Consiliului de Garnizoană şi în colaborare cu autorităţile publice locale, programul a fost stabilit şi activităţile puteau începe. Astfel, marţi 30 noiembrie, la Cercul Militar Târgovişte s-a desfăşurat simpozionul cu tema “Marea Unire – eveniment istoric cu rezonanţă europeană”, la care au participat reprezentanţi ai autorităţilor publice locale, veteranilor de război, Asociaţiei “Cultul Eroilor”, istorici, cadre militare active, în rezervă şi retragere, cetăţeni ai minicipiului. Pe o vreme potrivnică chiar tăioasă, miercuri 1 Decembrie, blocul de paradă format din 6 detaşamente aparţinând Ministerului Apărării Naţionale şi Ministerului Administraţiei şi Internelor, tinerii cadeţi ai Centrului de Instruire pentru Muzici Militare din Bucureşti, comandantul paradei, Mr. Valentin Torcică strângeau din dinţi şi aşteptau cu emoţie începerea festivităţilor. După primirea raportului de către Prefectul judeţului , ec.dr. Iancu Caracota , a urmat oficierea serviciului religios, alocuţiuni ale autorităţilor şi ale comandantului garnizoanei, col.ing.Nicolae Antonie , depuneri de coroane şi jerbe de flori la Monumentul Eroilor Târgovişteni. Momentul culminant şi aşteptat de toţi participanţii a fost defilarea blocului de paradă, tinerii militari reuşind să smulgă ropote de aplauze şi să impresioneze până la lacrimi numeroasa asistenţă prezentă în Piaţa Tricolorului, chiar dacă exista „pericolul” ca aceste lacrimi de emoţii să îngheţe pe obrajii celor prezenţi. Activităţile s-au încheiat seara printr-o impresionantă Retragere cu Torţe pe toate bulevardele vechii cetăţi, târgoviştenii fiind şi de această dată alături de noi,chiar dacă vremea era chiar mai neprietenoasă ca dimineaţa. A consemnat maior Aurelian Drăgan , Şeful Comenduirii Garnizoenei Târgovişte”.

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial