25 aprilie 2024

Speriate şi dezorientate, cadrele medicale găeştene, nevoite să se adapteze la o situaţie fără precedent

spital-gaeEste haos la Spitalul Găeşti, după ce 55 de persoane  infectate cu virusul SARS CoV-2 au fost internate aici, în ultimele 48 de ore. Printre acestea, se află inclusiv un copil în vârstă de 15 ani, dar şi cetăţeni străini. Cadrele medicale au precizat – pentru Cronica de Găeşti – că bolnavii au fost aduşi chiar şi cu microbuzele, din întreg judeţul şi din Bucureşti. Unii dintre ei nu aveau nici măcar acte asupra lor.

Deşi ar fi trebuit consultaţi de un infecţionist şi stabilit tratamentul de către acesta, unii dintre bolnavi nu aveau indicaţii terapeutice şi nici investigaţii radiologice făcute, motiv pentru care radiografii pulmonare se fac la Spitalul din Găeşti. Această din urmă măsură este luată şi pentru că doctorii din Târgovişte au depăşit cantitatea de radiaţii prevăzută de normele ISCIR.

Mai mult de jumătate dintre pacienţi prezintă simptome specifice bolii şi sunt foarte speriaţi. Speriate şi dezorientate sunt şi cadrele medicale găeştene, nevoite să se adapteze în ore şi minute la o situaţie fără precedent.

Potrivit managerului, dr. Laurenţiu Beluşică, este aşteptat un infecţionist care să stabilească scheme terapeutice pentru fiecare bolnav în parte, având în vedere că medicii de la unitatea spitalicească din oraşul nostru, care îngrijesc astfel de pacienţi, sunt dermatolog, psihiatru, internist, reumatolog sau chirurg. De asemenea, regula este ca bolnavii să prezinte, la internare, testul pozitiv şi biletul de la infecţionist, dar până acum nu s-a întâmplat, cel puţin nu în toate cazurile.

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial