28 martie 2024
Şoferii obişnuiţi au fost DEZAMĂGIŢI! Coincidenţă, sau nu, instructorii auto au câştigat concursul “Stăpân pe volan”

Şoferii obişnuiţi au fost DEZAMĂGIŢI! Coincidenţă, sau nu, instructorii auto au câştigat concursul “Stăpân pe volan”

stapanCOMUNICAT DE PRESĂ

 Concursul “Stăpân pe volan” şi-a desemnat câştigătorii

Pe Bulevardul Libertăţii din municipiul Târgovişte, poliţiştii dâmboviţeni, cu sprijinul autorităţilor locale, au organizat concursul automobilistic “STĂPÂN PE VOLAN”, activitate înscrisă în manifestările dedicate Zilei Poliţiei Române.

În cadrul competiţiei, persoanele posesoare a permisului de conducere categoria “B” şi-au testat cunoştinţele teoretice şi practice din domeniul circulaţiei pe drumurile publice.

Locul I a fost câştigat de domnul Liţescu Ionuţ, în vârstă de 30 de ani, locul al doilea de tânărulCatangiu Adrian, de 20 de ani, iar locul al treilea de Mihai Nicolae, de 61 de ani.

Câştigătorii au fost premiaţi de către organizatorii concursului, respectiv Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Dâmboviţa, Primăria Municipiului Târgovişte, Clubul Automobil Român-Filiala Dâmboviţa, Autoritatea Teritorială de Ordine Publică Dâmboviţa şi Societatea Naţională de Cruce Roşie din România-Sucursala Târgovişte.

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial