19 aprilie 2024
Slujba a doua a Învierii, la Catedrala din Târgovişte

Slujba a doua a Învierii, la Catedrala din Târgovişte

8Duminică, 20 aprilie 2014, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit NIFON, a săvârşit Slujba a doua a Învierii, la Catedrala din Târgovişte, alături de Părinţii Consilieri de la Centrul Eparhial,  profesori de la cele două şcoli de teologie din Arhiepiscopie, Părinţii Protopopi şi preoţi din protoieriile Eparhiei noastre, dar şi diaconi şi slujitorii Catedralei, în prezenţa unui însemnat număr de credincioşi.
În cuvântul său de învăţătură, atât de la Catedrală, cât şi de la Reşedinţa eparhială, Înaltpreasfinţia Sa a vorbit despre importanţa misionară şi existenţială a Învierii, eveniment extraordinar care glorifică viaţa şi care se află în centrul credinţei noastre creştine, fiind, în acelaşi timp, şi fundamentul cel tare a Bisericii şi misiunii noastre.
Înaltpreasfinţia Sa a precizat că fiecare din noi are datoria misionară de a propovădui Învierea Domnului, Evanghelia Sa nepieritoare, prin cuvânt şi faptă, urmând exemplul apostolic şi oferind lumii semne de lumină, încredere şi speranţă, din izvorul pururea nepieritor al milostivirii dumnezeieşti.
De asemenea, Înaltul Ierarh a amintit şi faptul că întâlnirea Chiriarhului locului cu preoţi din toate protoieriile Eparhiei, în ziua de Sf. Paşti este un simbol al comuniunii şi împreună lucrării misionare, dar şi o manifestare a bucuriei pascale şi  a slujirii clericale, o modalitate elocventă de comuniune şi frăţietate.
La finalul evenimentului, Înaltpreasfinţia Sa a conferit slujirea de arhidiacon, pentru merite deosebite în slujirea pastorală şi misionară, diaconului Bogdan Hrestic de la Catedrala Mitropolitană din Târgovişte.

 

 

BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIŞTEI

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial