19 aprilie 2024
Și oamenii fac minuni! Casa din Glodeni prinde viață!

Și oamenii fac minuni! Casa din Glodeni prinde viață!

casaSâmbătă, 21 ianuarie 2017, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit NIFON, preoții Parohiei Sf. Nicolae Andronești, Victor Drăghicescu și Daniel Bălăjel, alături de enoriași au venit în sprijinul Parohiei din Glodeni care este implicată în ridicarea unei case pentru o familie din parohie căreia i-a ars locuința, oferind mobilă nouă, materiale de construcții și o masă caldă.
Parohia din Glodeni, prin implicarea preoților: Pr. Viorel Mugurel Gheorghe, Pr. Dănuţ Vancea și Pr. Răzvan Gheorghe Gagiu, a Comitetului de tineret parohial, precum și a unor generoși voluntari, a organizat vineri, 20 ianuarie 2017, un bal caritabil în parohie, la care au participat și unii cunoscuți artiști populari, cu scopul de a strânge fonduri pentru ajutorarea familiei mai sus menționate și de a dota noua casă. În urma acțiunii filantropice a fost colectată suma de 6.250 lei, bani care vor fi utilizați, la finalizarea construcției locuinței, care a fost ridicată și se află în stadiul de finisare.
Reamintim că Parohia Glodeni și-a luat angajamentul ridicării unei case noi pentru familia năpăstuită din parohie, în timp de o lună, la acest nobil proiect contribuind enoriași, diferite firme din zonă, parohii învecinate, precum și Centrul Eparhial al Arhiepiscopiei Târgoviștei.
BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI

ghid1Semnalăm apariția lucrării intitulate Ghid tematic pentru materialele publicate în Almanah Bisericesc Revista Arhiepiscopiei Târgoviștei 2001-2015, a domnului Bogdan Stoica-Găești, teolog și dâmbovițean, tipărită recent, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit NIFON.
Volumul, apărut în foarte frumoase condiții grafice, sistematizează în 150 de pagini, după criterii științifice bine stabilite, cele aproape o mie de materiale științifice apărute în ultimii 15 ani în Almanahul bisericesc al Arhiepiscopiei Târgoviștei, elaborate de clerici, profesori de Teologie și Religie, preoți, masteranzi, ori oameni de cultură apropiați Bisericii noastre străbune.
Analiza bine fundamentată, conținutul logic structurat, trimiterile din finalul temelor de subsol, adecvatele și punctualele precizări și descrieri ale materialelor și indexul autorilor din finalul volumului recomandă această lucrare ca fiind foarte utilă, ca instrument bibliografic, tuturor celor ce se apleacă asupra studiului Teologiei, ori a realității spirituale și culturale din Eparhia noastră.

 

BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial