25 aprilie 2024
Sfârșit dramatic pentru un inginer din Găești

Sfârșit dramatic pentru un inginer din Găești

Laurentiu-pg1O poveste incredibilă făcea, acum aproximativ o lună, furori pe internet. Era vorba despre un om al străzii, până mai ieri inginer, care îi întreba pe trecători cum iese el din povestea asta.

Cândva recunoscut pentru inteligenţa lui ieşită din comun, Laurenţiu Morăruş a absolvit Politehnica Aerospaţială. Avea un serviciu bun şi familie şi toate îi mergeau din plin. În urmă cu un an însă, totul s-a năruit, iar existenţa lui a devenit una de coşmar. Părăsit de soţie, a devenit alcoolic. L-a părăsit  se pare şi  familia care i-a dat viaţă, iar Laurenţiu a ajuns pe străzi.

Deşi câţiva foşti colegi de liceu au încercat să-l ajute şi chiar să-l interneze într-un spital, eforturile lor au fost în zadar. La doar 44 de ani, inginerul Morăruş era doar o umbră a bărbatului care a fost.

Pe 28 iulie, a decedat în Bucureşti, iar familia a aflat abia zilele trecute. Trupul său a fost înhumat la Cimitirul Nou.

 

 

sursa – Cronica de Găești

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial