Serial EXCLUSIV! Cioburi de speranţă – “Fiorii reci ai morţii îmi dădeau târcoale” | TargovisteNEWS

Serial EXCLUSIV! Cioburi de speranţă – “Fiorii reci ai morţii îmi dădeau târcoale”

“In sediul Procuraturii Locale, in ziua de 21 decembrie 1989, in biroul procurorului care supraveghea cercetarea penala in dosarul hotului de bovine, am urmarit Marea Adunare Populara din Bucuresti si am vazut deznodamantul ei.

Cand am ajuns la birou, se primise deja ordin sa impiedicam transporturile de grupuri de persoane catre Bucuresti.

Cei care veneau din Bucuresti povesteau ce se intampla acolo si mai ales despre oprimarile sangeroase ale manifestarilor de strada.

Zvonurile cu privire la cei care innabuseau in sange revoltele erau neclare. Unii spuneau ca armata a trecut cu tab-urile peste oameni, altii ca trupele de securitate si militia impuscau manifestantii.

Un singur lucru era cert, pentru familia Ceausescu era inceputul sfarsitului.

Telefonul din sediul militiei amutise, nu se mai transmitea nici un ordin. Eram coplesit de sentimente de nesiguranta si incepeam sa-mi dau seama ce va urma in dimineata zilei de 22 decembrie 1989.

Putin dupa ora 10.00 am vazut comunicatul TVR in legatura cu sinuciderea generalului Milea, iar mai apoi, stapanit de frica, indemnurile lui Dinescu si Caramitru de a se patrunde in toate institutiile M.I.

Noi, deveniseram cei mai mari dusmani ai poporului roman, cetatenii trebuiau sa ocupe structurile M.I. si sa preia controlul acestora, inclusiv posturile de militie.

Nu mai aveam cu cine comunica la nivelul Militiei Judetene, telefonul suna degeaba si stiam ca cei mai multi dintre sefi isi luasera talpasita, ascunzandu-se pe unde mai puteau.

Am parasit birourile si am mers, noi, cei trei lucratori, in locuinta vecinului, privind la televizor ce se intampla.

Din incaperea unde eram, printr-un geam, aveam posibilitatea sa vedem ce se intampla in strada. Cam prin jurul orelor 14.00, observaseram ca langa postul de Militie s-a oprit un autoturism Dacia, din care au coborat cinci barbati innarmati cu bate.

L-am recunoscut pe unul dintre ei ca fiind un sofer care se certase cu seful de post cand i se ridicase certificatul de inmatriculare al masinii, in ziua precedenta. Au stat cam o jumatate de ora in fata postului, cautandu-ne, dupa care au plecat.

Vecinul Marin ne-a spus ca in localitatea vecina un grup de aproximativ 300 de rromi vandalizasera postul de militie si apartamentul in care locuia unul dintre colegii nostri care scapase de furia lor fugind cu masina.

Am petrecut in casa vecinului Marin doua zile grele, in care eram in stare sa-mi inghit cartusele din pistol pentru a nu fi impuscat.

In dimineata zilei de 23 decembrie 1989, am reusit sa luam legatura cu dispeceratul Militiei Judetene, si am primit ordin sa ma prezint la sediu, fara pistolul si munitia din dotare.

Aveam impresia ca cineva ma trimetea in fata unui pluton de executie, deoarece, in tot judetul, persoanele certate cu legea desfasurau o adevarata vanatoare de militieni.

Am avut noroc ca in acea dimineata, cineva din comuna mergea cu masina spre Targoviste si in acest mod am ajuns la I.M.J. Toti colegii mei erau obositi si speriati, multi dintre ei nu mai parasisera cladirea de trei zile.

Manifestantii din Targoviste fortasera intrarea secundara a sediului Militiei Judetene si eliberasera din arest toate persoanele detinute. La comanda I.M.J. era un locotenent colonel si mai multi ofiteri M.A.N.de la unitatea militara din vecinatatea garii Targoviste, unde, in data de 25 decembrie 1989, avea sa fie executat Nicolae Ceausescu impreuna cu sotia sa, Elena.

Am primit misiunea sa ma deplasez la Prefectura Dambovita pentru asigurarea masurilor de ordine si, cand am ajuns acolo, am fost primit cu destula ostilitate de militarii si ofiterii M.A.N. care erau deja in dispozitiv.

Erau cam 30 de militari si un locotenent tanar de la genisti, acestia asigurand prin rotatie paza Prefecturii in posturi fixe, fiind cazati in holul mare al intrarii dinspre platoul Prefecturii. Era un haos de nedescris, circulau fel de fel de zvonuri cu privire la colegi de-ai mei care ar fi tras in manifestanti, ceea ce sporea si mai mult gradul de neincredere al militarilor fata de mine.

In holul mare al Prefecturii, militarii mancau, dormeau si faceau predarea schimburilor, astfel, la una dintre schimbarile de garda aflandu-ma in interior, am auzit o rafala de pistol mitraliera, iar gloantele au inceput sa ricoseze in toate directiile.

Speriat si nedumerit, am iesit afara, crezand ca unul dintre militari a vrut sa ma impuste. De fapt, fusese o greseala care pe multi i-ar fi putut costa viata. Un soldat, facuse percutia de control a automatului cu incarcatorul in arma si cu parghia acesteia pe foc automat.

In afara cladirii, periodic, in noapte, se auzeau rafale de arme automate in diferite zone ale orasului. Atunci, avea sa fie impuscat unul dintre colegii mei de la Militia T.F., care se afla in apartamentul sau, si dorind sa vada ce se intampla pe strada, iesise pe balcon.

La un moment dat, la circa o jumatate de metru de mine, am auzit un glont ricosand si atunci , am inteles ca de fapt la randul meu, eram o tinta vie pentru grupurile razlete de tragatori.

Am intrat din nou in sediul Prefecturii si m-am asezat cat mai departe de locul unde soldatii isi schimbau garda, pentru a nu fi impuscat si in interior. A doua zi de dimineata, am fost inlocuit de un alt coleg, si m-am intors la biroul meu, simtind inca fiorii reci ai mortii care-mi daduse tarcoale.

Va urma”

D.D.