“Cei doi transfugi isi tinusera promisiunea si se prezentasera singuri la birou, iar eu le-am spus pe limba lor sa nu mai spuna la nimeni ca le-am dat drumul acasa.
I-am urcat in Lada 1200 a lui Stefan si i-am dus in arestul militiei Dambovita.
O ploaie rece rapaia in parbrizul masinii cand ne intorceam de la Targoviste, era frig, dar pamantul suprasaturat de umiditate nu inghetase inca.
Balti mari se intindeau peste culturile de grau si orz ce margineau DJ 711.
Ma simteam obosit, mi-era foame, dar cu toate acestea eram destins si in sfarsit linistit, dusesem la indeplinire misiunea asa cum crezusem eu de cuviinta.
Incalcasem mai multe articole de lege, dar nu imi calcasem pe suflet.
Nu coborasem bine din masina lui Stefan, seful ne-a anuntat indignat ca in acea noapte hotii furasera reproducatorul CAP-ului, pe Geolgau – taurul de peste 650 de kilograme, disparuse din grajdul sau.
Cum era de asteptat, mi s-a repartizat pe loc cercetarea furtului si descoperirea imediata a autorului faptei.
Nu avea nici un rost sa-i explic sefului ca eram frant de oboseala si lihnit de foame. Mi-am tras peste uniforma o tinuta kaki de la garzile patriotice, m-am incaltat cu o pereche de cisme de cauciuc inalte si am plecat spre locul faptei.
Curtea CAP-ului era ca o mlastina, fara vegetatie, tractoarele desenasera santuri adanci, diforme, pe drumul desfundat spre grajdul bovinelor.
Taurul botezat de ingrijitori, Geolgau, disparuse cu tot cu lantul care-l tinuse legat de ieslea de lemn putrezita.
La prima vedere, am sperat ca intr-o aventura amoroasa, Geolgau smulsese cu forta sa bucata de lemn de care fusese legat.
Sperante desarte, pe miristea din spatele CAP-ului, alaturi de urmele copitelor lui Geolgau, se distingeau clar doua urme diferite ca marime si desen de bocanc sau cisma.
Presedintele CAP-ului, E.S., destoinic tovaras de partid, executant docil al ordinelor primite de la Judeteana de Partid, intrase fara sa clipeasca cu buldozerul prin gradinile oamenilor, deposedandu-i de terenuri.
Ma respecta intr-o oarecare masura deoarece, de teama ca-l vor omori cetatenii carora le luase cu forta terenurile, il mai insoteam uneori pe drumul catre casa.
Insotit de acest tovaras presedinte al CAP-ului, actualmente primar al comunei, am pornit pe urmele vizibile ale lui Geolgau, care aveau sa ne conduca pe o distanta de circa 25 de kilometri peste islazurile comunelor limitrofe.
Cand am plecat in cautarea taurului furat, am luat cu mine si cainele din dotare, Fona. Era o catea ciobanesc german, tanara, de talie medie, inca nedresata, dar foarte agresiva si atasata de mine.
Mergand pe urmele masivului taur, am intrat intr-o alta comunitate de rromi ce se invecina cu orasul Buftea, la cativa kilometri de Bucuresti. In curtea rromilor, unde se terminasera urmele, o femeie matura de zor cu o legatura de nuiele uscate, iar sotul ei, cu o furca, se chinuia sa stranga fragmente de intestine imprastiate de caini prin toata curtea.
Cand ne-a vazut, hotul a devenit agitat si a venit catre noi ridicand amenintator furca:
– Ce cauti, ma, aici? Mi s-a adresat, privind intaratat uniforma kaki cu care eram imbracat si cascheta de militian de pe capul meu. In momentul cand a incercat sa ma loveasca cu furca, Fona, a zvacnit ca un arc si i-a taiat elanul violent, determinandu-l sa intre in curtea de unde iesise.
Nu i-am raspuns in nici un fel hotului de bovine, mi-am dat seama ca Geolgau era deja transat pentru a fi valorificat in comunitatea rroma. Pana sa anunt pe seful de post al localitatii unde ajunsesem, am vazut mai multi caini care iesisera din curtea hotului cu crampeie de intestine si bucati de piele de bovina.
Am reusit sa recuperez de la caini cam 1,5 metri de intestine si o bucata din pielea taurului.
Era in jurul orelor 16.00 cand a sosit si seful postului de militie din localitate care m-a privit tamp si m-a intrebat pe un ton rastit:
– Ce mama naibii faci, ma, aici, ti s-a urat cu viata, nu aveai unde sa te mai duci decat la cel mai violent hot de animale de aici ? Si a continuat spunandu-mi ca el nu avea curajul sa vina la poarta hotului nici cu pistolul la cap.
L-am pus la curent cu cele petrecute, a dat din cap a nemultumire si mi-a zis scurt:
– Ia-ti cainele si urca-te in masina, mergem la birou! Ne-am urcat in masina si am lasat intre scaune intestinele si bucata de piele pe care le recuperasem.
Am ajuns la biroul sefului de post, iar acesta a pus mana pe telefon si a raportat tot ce facusem – inspectorului sef, D.I., neuitand sa precizeze ca eram un tampit, fara uniforma, care-l infruntase pe cel mai mare hot de animale din tot judetul.
Dupa ce am primit papara si de la inspectorul sef, de parca eu furasem taurul, am primit ordin sa ma intorc in localitatea unde lucram si sa ma odihnesc.
Cand m-am intors la masina, mi s-au inmuiat picioarele, Fona, mancase singurele probe pe care le aveam impotriva hotului, iar acum se lingea pe bot, privindu-ma cu afectiune si recunostinta.
Va urma…”
D.D.
20