CIOBURI DE SPERANTA.(continuare)
“In decembrie 1989, eu, Dorin D., aveam 30 de ani. Prietenii imi spuneau Nasul sau DD.
Eram militian din 1983 si pentru multi dintre colegii mei semidocti reprezentam un “paria” deoarece inainte de scoala militara urmasem doi ani cursurile IPB.
Ma plictisisem de Facultatea de Mecanica Fina si in anul doi alesesem viata militara dintr-un motiv simplu: salariul si speranta unor aventuri pline de suspans si adrenalina.
Dupa terminarea scolii militare, visele mele au inceput sa se destrame, viata cazona, incultura multor tovarasi militieni si setea lor de parvenire si imbogatire prin orice mijloace mi-au lasat un gust amar.
La postul de militie dintr-o comuna din sudul judetului Dambovita eram trei lucratori. Lucram intr-o atmosfera apasatoare, temator si mereu atent la discutiile pe care le purtam cu colegii si celelalte persoane cu care interactionam.
Nu prea aveam timp liber, cei 90 de informatori pe linie de militie si securitate imi dadeau fiori.
Trebuia sa stau sa-i urmaresc scriind cu mainile tremurande sute de pagini de informatii, vorbe in vant, zvonuri sau inchipuiri puerile privind comentarii nesanatoase la adresa partidului comunist si a conducatorului iubit.
Simteam un puternic sentiment de repulsie cand batrani de 75 – 80 de ani, fosti membri ai unor partide istorice, ma abordau pe strada si ma anuntau ca vor sa “ma informeze cu ceva”.
De multe ori ii priveam atent cum caligrafiau fiecare litera a cuvantului si incercam sa deslusesc mecanismul care ii determina sa debiteze ineptiile pe care le scriau.
Am pus pe primul loc al cauzelor obscuritatea in care traiau si dorinta lor de a iesi in evidenta, astfel incat sa se puna bine cu “organul”, pe care il denumeau “DOM’ SEF”.
Trebuie sa recunosc ca erau si informatori care o faceau din convingere, cu tot sufletul, punand pe hartie tot ce misca.
Am intalnit astfel informatorul “SURU”, brutar, care a venit intr-o zi la mine pe la orele 12,30 si mi-a cerut doua coli de hartie.
S-a asezat la birou si a inceput sa scrie, iar dupa o jumatate de ora mi-a mai cerut doua coli de hartie.
Fiind ora mesei, l-am rugat sa ramana in birou si sa scrie ce are de scris. L-am incuiat in post si am plecat cu colegul meu Stefan la masa, la o cantina ce apartinea IAS-ului.
Stefan era adeptul lui Bahus si dupa masa a trebuit sa stau langa el sa-si potolesca setea cu niste bere la litru si uite asa s-a facut ora 16.
La un moment dat mi-am amintit ca incuiasem in post pe informatorul Suru.
Cand am revenit, am intrat nelinistit in birou si l-am vazut pe Suru scriind a 21-a pagina a notei informative.
L-am invitat sa mai vina si in alta zi daca mai avea ceva de adaugat si m-am apucat sa lecturez “mini romanul”lui Suru.
Il facea zob pe seful brutariei, care fura faina din fiecare paine si o ducea peste drum la cantina unde gestioanara era amanta sa.
Amanta sefului brutariei sustragea din alimentele cantinei si le ducea la domiciliu, un kg de zahar, o jumatate de litru de ulei, doi morcovi.
Faptele relatate de Suru erau in opinia sa sabotaje si subminari ale economiei si el spera sa arestam atat seful brutariei cat si pe amanta acestuia.
Poate ca acum pare hilar, dar in acea perioada Decretl 306 era actul normativ prin care oricine sustragea doi stiuleti de porumb putea intra in puscarie.
Pe langa acest decret mai erau inca doua, 94 si 96, care-ti interziceau sa-ti sacrifici vitelul si mielul din ograda.
Ce mai taraboi iesise cand seful de post aflase pe surse ca “nea Gheorghe” Strambu isi taiase vitelul din gospodarie.
In ziua cand l-a chemat la post, seful era hotarat sa-i dea o lectie, desi “nea Ghoeghe” era tatal nasului de cununie care cu ceva timp in urma ii pusese pirostriile de cununie chiar lui (sefului).
Eram tare curios sa vad cum vor decurge ostilitatile si colac peste pupaza, in acea dimineata a intrat in post si tov.primarita a comunei.
Foarte sobru si neiertator, seful de post l-a intampinat pe nea Gheorghe cu – Buna ziua tov Gheorghe.
A continuat investigatia pe un ton rece, desi nea Gheorghe, cumatrul sau, il privea detasat si carcotas.
“- Ia spune-mi, tov-ule, ce ai facut cu vitelul?”, a zis seful de post.
Nea Gheorghe, deloc speriat, i-a raspuns pe cel mai natural ton: “-L-am sacrificat la nunta fiicei mele si l-am servit la masa nuntasilor, printre care, daca tin minte bine, erai si mata, dom’ sef si tovarasa primar”.
Privindu-se pe sub sprancene, seful de post si tovarasa primarita au concluzionat ca…………..”
VA URMA
DD
20