“Stefan, luat oarecum prin surprindere si neobisnuit ca un civil sa atenteze la integritatea sa corporala, incerca sa se elibereze din bratele puternice ale soferului, insa, fara sorti de izbanda.
Am intervenit intai verbal si apoi, ajutat de rromii transfugi, am reusit sa-i mutam pe cei doi in bucataria restaurantului.
Dupa jumatate de ora de injuraturi si imbranceli, l-am calmat intr-o oarecare masura pe soferul tirului, determinandu-l pe Stefan sa-i ceara scuze. In afara sefului restaurantului, a unui ospatar si a bucataresei, nimeni nu intelegea ce se intampla. Toti vedeau doi barbati care se imbranceau si se acuzau reciproc ca au gresit ceva in trecutul apropiat.
Stingherit de cele intamplate, mi-am luat tovarasii de drum si am iesit din restaurant, indreptandu-ne spre parcare. Ne-am urcat in masina si cand sa plecam am vazut cu groaza ca tirul cu numar de DJ se indrepta cu viteza spre masina noastra.
Un moment, am crezut ca ne va lovi in plin, si asteptand impactul, am auzit scartaitul pneurilor tirului care se oprise fix la 20 de centimetri de portiera dreapta fata a masinii noastre. Livid, Stefan s-a intors catre mine si a reusit cu greu sa articuleze :
– Nasule, asta-i nebun, hai sa plecam mai repede de aici !
Tot restul drumului spre casa am privit tematori in spate si tresaream de fiecare data cand de noi se apropia vreun tir.
Cam la o jumatate de ora dupa orele 24.00 ajungeam la birou si reuseaam sa scapam de obsesia tirului buclucas. Asadar, era dimineata zilei de 17 decembrie 1989, ziua evenimentelor dramatice de la Timisoara, unde deja se scria istoria.
Cand am ajuns la postul de militie din Dambovita, aveam sa iau una dintre cele mai nesabuite si ilegale hotarari ale activitatii mele de militian. Cu toate acestea, ceea ce hotarasem atunci avea sa-mi salveze viata in zilele ce aveau sa urmeze.
Dupa ce am vorbit cu cei doi rromi care erau in stare legala de retinere, le-am dat pur si simplu drumul acasa, cu rugamintea ca dimineata, la ora 8.00, sa se prezinte singuri la birou.
Stefan, obosit si marcat de cele intamplate nu avusese nici un fel de reactie la ceea ce hotarasem, ignorand cu buna stiinta ordinele superiorilor.
Devenisem un infractor care comisese mai multe infractiuni respectiv, “incalcarea consemnului‘’, ‘’abuz in serviciu‘’, ‘’insubordonare‘’ si ‘’favorizarea infractorului”, puteam fi bagat in arest in locul rromilor.
Nu prea am dormit in acea noapte, realizand ca daca cei doi rromi nu veneau la post dimineata, eu si Stefan mergeam in arest in locul lor.
Era inca intuneric afara, spre dimineata, cand am auzit batai puternice in usa biroului.
M-am imbracat sumar si am deschis curios usa sa vad cine era la ora aceea….
Va urma…”
DD
20