19 aprilie 2024
Senatorul Adrian Ţuţuianu – “Nu am organizat mitinguri în Dâmboviţa!”

Senatorul Adrian Ţuţuianu – “Nu am organizat mitinguri în Dâmboviţa!”

„Sunt false toate afirmaţiile făcute de dl Florin Popescu, potrivit cărora eu şi dl Gabriel Grozavu , preşedintele PNL Dâmboviţa, am fi organizat mitinguri în Dâmboviţa. Îl anunţ că atunci când eu mă voi ocupa de organizarea unui miting, o să aduc 3000-4000 de persoane în faţa Prefecturii Dâmboviţa, aşa cum am făcut şi în urmă cu un an şi jumătate, în ziua de 1 mai. În al doilea rând, am ieşit vineri (n.n. – 13 ianuarie) pe platoul Prefecturii, m-am întâlnit cu cei care erau acolo – membri ai unor partide şi nemembri, unii mi-au spus că sunt ţărănişti. Cu toţii sunt cetăţeni români care au dreptul să protesteze.

Nu am fost sâmbătă la protest, deşi lumea a continuat să protesteze şi duminică. Vreau să-i spun dlui Florin Popescu că tupeul şi neobrăzarea de care dă dovadă în comunicatele emise de PDL sunt în nota obişnuită, iar eu nu sunt unul care să se sperie de intervenţiile sale. Nu au plecat nici un fel de autobuze de la sediul PSD, aşa cum s-a afirmat într-un comunicat de presă al PDL, distribuit la nivel naţional.

Vreau să spun că voi fi prezent la toate acţiunile de protest care se vor desfăşura în perioada următoare. Este datoria mea de senator ales al României să fiu alături de oameni şi nu împotriva lor, aşa cum este actuala putere, cum este Florin Popescu, unul dintre autorii multora dintre măsurile PDL. Florin Popescu este unul dintre cei care au votat tăierile de salariu, îngheţarea pensiilor, noua lege a pensiilor, noua lege a asistenţei sociale, sistemul de coplată. Tot el este unul dintre cei care au luat decizia aducerii în dezbatere publică a proiectului Legii sănătăţii”, declară senatorul Adrian Ţuţuianu, preşedintele executiv al PSD Dâmboviţa.

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial