Se întorceau de la o înmormântare şi au făcut accident! 7 oameni au fost răniţi | TargovisteNEWS

Se întorceau de la o înmormântare şi au făcut accident! 7 oameni au fost răniţi

lungul1Şapte persoane au fost rănite, pe Drumul Naţional 7, la intrarea în Lunguleţu. Totul s-a întâmplat din cauza unui şofer care a pierdut controlul volanului şi a ajuns pe contrasens, unde a izbit două maşini.

lungulŞoferul vinovat, grav rănit, a fost preluat de un elicopter şi dus la o clinică din Capitală.

lungu4Şoferul, în vârstă de 34 de ani, fusese la înmormântarea unei rude, şi era însoţit de alte 3 persoane – două femei şi un bărbat. La un moment dat, a intrat pe contrasens şi a lovit două autoturisme care circulau regulamentar. Martorii cred că a adormit.

lungu5Reacțiile martorilor

„Maşina venea dinspre Piteşti şi zice că dintr-o dată ar fi adormit la volan, ar fi aţipit, prea obosit şi a intrat în maşina asta. Şi din asta a ricoşat, a fost carambol”, spune un martor. 

Până la sosirea salvatorilor, şoferii aflaţi în trafic au încercat să le acorde victimelor primul ajutor.

lunguMartor: Domnul a ieşit pe contrasens şi l-a lovit. 4 persoane.
Reporter: Rănite grav?
Martor: Persoana de la volan, ranită foarte grav, încarcerată, piciorul rupt.

lungu33 persoane au fost transportate de urgenţă la spital, iar alte 3 au primit îngrijiri la faţa locului. Şoferul vinovat a avut însă nevoie de ajutorul echipajului de la descarcerări.

lungu2„Era un băiat la volan, nu a putut să iasă până nu a venit descarcerarea, un bătrân care avea la picior, era plin de sânge şi o femeie care era foarte speriată”, spune un alt martor. 

Şoferul a fost rănit atât de grav, încât a fost preluat de un elicopter SMURD, care l-a transportat în Bucureşti.

lungu1Poliţiştii au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate modul în care s-a produs accidentul.

Life-Style

La mulţi ani cu sănătate şi bucurii, de Florii! Creștinii ortodocşi celebrează, duminică, Floriile sau Duminica Stâlpărilor

Creștinii ortodocşi celebrează, duminică, Floriile sau Duminica Stâlpărilor, cea mai importantă sărbătoare care vesteşte Paştele – evocând intrarea lui Iisus în Ierusalim -, dar și una a celor cu nume de floare. Duminica Floriilor sau a Stâlpărilor (după denumirea ramurilor de palmier sau finic cu care a fost întâmpinat Iisus la intrarea în Ierusalim, n.r.) [...]