25 aprilie 2024

Scuteriștii, veșnica problemă a Poliției Rutiere Târgoviște!

scutera1Conducătorii de mopede, în atenţia poliţiştilor!

 

Poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Târgovişte au oprit în trafic, pentru control, un moped  neînmatriculat condus de un tânăr, de 24 de ani, din Bucşani.

 

În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că acesta nu deţinea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

De asemenea, un alt bărbat a fost depistat în timp ce se deplasa cu un moped pe raza localităţii Pietrari, deşi nu poseda permis de conducere.

 

Faţă de cei doi, poliţiştii efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere” şi „punere în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau a unui tramvai neînmatriculat sau neînregistrat “, urmând ca la finalizarea acestora să se propună soluţie legală prin Parchet.

 

Poliţia rutieră reaminteşte cetăţenilor faptul că pentru a conduce pe drumurile publice un moped este necesar să se deţină permis de conducere categoria AM, iar vârsta minimă este de 16 ani împliniţi.

 

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial