20 aprilie 2024
”Școală Europeană” 2016 – Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița – primul loc la nivel național

”Școală Europeană” 2016 – Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița – primul loc la nivel național

scoala-eInspectoratul Școlar Județean Dâmbovița – primul loc la nivel național,
opt instituții premiate în cadrul Competiției ”Școală Europeană” 2016

Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice a organizat vineri, 17 iunie 2016, la Palatul Parlamentului (Sala „Spiru Haret”), festivitatea de premiere a celor 60 de unităţi de învăţământ preuniversitar câştigătoare în cea de-a XIII-a ediţie a Competiţiei Naţionale „Şcoală Europeană”.
Fiecare unitate de învăţământ care deține certificatul „Şcoală Europeană – 2016” va primi şi un premiu în valoare de 5.000 lei, ce va fi utilizat pentru dotări.
La ediţia din acest an s-au înscris 117 unităţi de învăţământ preuniversitar din  34 de judeţe şi din capitală.
Primele 5 locuri au fost ocupate, în ordine, de Liceul „Ştefan Procopiu” din Vaslui (198 puncte), Colegiul Naţional „Nicolae Titulescu” din Pucioasa (187 puncte), Liceul „Voievodul Mircea” din Târgovişte (186 puncte), Şcoala Superioară Comercială „Nicolae Kretzulescu” din Bucureşti (182 puncte) şi Colegiul Tehnic ,,Mihai Băcescu” din Fălticeni (178 puncte).
Dintre cele 1.794 de unităţi de învăţământ preuniversitar participante la cele treisprezece ediţii anterioare, 651 au primit titlul de „Şcoală Europeană”.
Din județul Dâmbovița au fost premiate opt unități de învățământ cu rezultate deosebite în domeniul proiectelor europene:
⦁ Colegiul Național ”Nicolae Titulescu”, Pucioasa,
⦁ Liceul ”Voievodul Mircea”, Târgoviște,
⦁ Colegiul Național ”Constantin Cantacuzino, Târgoviște,
⦁ Școala Gimnazială ”Mihai Viteazul” Pucioasa,
⦁ Colegiul Național ”Ienăchiță Văcărescu”, Târgoviște,
⦁ Colegiul Economic ”Ion Ghica”, Târgoviște,
⦁  Liceul Tehnologic Nucet.
La acest moment dețin certificatul de școală europeană următoarele școli:
1. Școala Gimnazială „Coresi” Târgoviște (2015 – 2018)
2. Liceul Tehnologic de Petrol Moreni (2015 – 2018)
3. Școala Gimnazială Nr. 4 „Elena Donici Cantacuzino” Pucioasa (2015 – 2018)
4. Liceul Teoretic „Iancu C. Vissarion” Titu (2015 – 2018)
5. Liceu Tehnologic Voinești (2014 – 2017)
6. Liceul Teoretic “I.L. Caragiale” Moreni (2014 – 2017)
7. Colegiul Național „Constantin Cantacuzino” Târgoviște (2013 – 2016)- recertificat
8. Colegiul Naţional ”Nicolae Titulescu” Pucioasa (2013 – 2016) – recertificat
9. Colegiul Economic „Ion Ghica” Târgoviște (2013 – 2016) – recertificat
10. Liceul Tehnologic „Voievodul Mircea” Târgoviște (2013 – 2016) – recertificat
11. Liceul de Arte „Balașa Doamna” Târgoviște (2013 – 2016) – recertificat
Competiţia se adresează tuturor unităţilor de învăţământ preuniversitar care au fost şi sunt implicate în programele europene din domeniul educaţiei şi formării profesionale şi constă în evaluarea calităţii şi coerenţei managementului şcolii, reflectat în documentele manageriale, precum şi a impactului pe care activităţile derulate în cadrul proiectelor europene l-a avut asupra culturii organizaţionale şi a ethosului şcolii.
Certificatul obţinut are o valabilitate de trei ani, după care şcoala trebuie să concureze din nou pentru a reconfirma titlul. În acest sens, trebuie să dezvolte noi proiecte de parteneriat cu alte şcoli din Uniunea Europeană, iar managementul şcolii trebuie să fie unul coerent şi performant, centrat pe dezvoltarea dimensiunii europene a educaţiei.
Evaluarea candidaturilor şcolilor înscrise a avut la bază următoarele criterii: coerenţa activităţilor derulate în cadrul proiectelor/programelor comunitare cu politica generală a instituţiei şcolare, integrarea activităţilor derulate în cadrul proiectelor/programelor comunitare în programul curent al şcolii, performanţele şcolare reflectate în rezultatele elevilor la examenele naţionale, olimpiade şi concursuri şcolare, asigurarea egalităţii de şanse, continuitate şi constanţă în derularea de activităţi/proiecte/programe comunitare, strategie şi modalităţi de implementare şi evaluare, strategie şi modalităţi de valorizare (diseminare şi exploatare a rezultatelor/produselor), dezvoltarea dimensiunii europene a educaţiei prin activităţile de cooperare europeană şi calitatea documentelor de candidatură (documentele manageriale pentru perioada 2013-2016, formularul de candidatură şi portofoliul ilustrativ).
Premiile au fost înmânate de Secretarul de stat pentru învăţământ preuniversitar, Monica Cristina Anisie alături de Ministrul educației Adrian Curaj, senatorul Ecaterina Andronescu, directorulANPCDEFP Monica Calota, inspectorul general MENCȘ pentru proiecte educaționale Marinica Stoian.
Delegația Inspectoratului Școlar județean Dâmbovița a fost condusă de domnul inspector școlar general prof. Ion Sorin, însoțit de inspectorii pentru proiecte educaționale prof. Groza Cristina și prof. Stancu Valentin.

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial