16 aprilie 2024
Scandal între preot și firma de pompe funebre. ”Plimbă mortul pe drumuri cât mai lungi”

Scandal între preot și firma de pompe funebre. ”Plimbă mortul pe drumuri cât mai lungi”

pomfConflict deschis între patronul unei firme de pompe funebre din Moreni şi preotul din comuna Visinesti.

Primul se plânge că părintele i-ar obliga pe enoriaşii din parohie să nu mai apeleze la serviciile firmei lui. Mai mult, ar fi ameninţat că nu va îngropa morţii celor care nu-l ascultă.

pomf5Patronul l-a reclamat pe preot superiorilor lui, însă după ce au făcut o anchetă,  aceştia au stabilit că părintele este nevinovat şi că reclamantul este peste măsură de lacom.

pomf2Patronul firmei de pompe funebre susţine că afacerea lui merge din ce în ce mai prost din cauza scandalului cu preotul din localitatea Vișinești. Nimeni din sat nu mai are voie de la părinte să apeleze la serviciile firmei cu pricina.

pomf6Luca Preda, patronul firmei de pompe funebre:Părintele i-a obligat, spunând şi în faţa altarului, în biserică, ”niciunul să nu mai ia firma Preda”, că dansul are o problema cu mine. Dacă vede maşina, nu mai vine acasă la om să slujească. Să nu cumpere sicrie, de transport, de îmbălsămare. Oamenilor le e teamă, i-a amenințat că nu îi mai primeşte la slujba, nu le mai face slujba morţilor. Le e ruşine oamenilor de săteni să nu îi marginalizeze”.

Patronul de firmei de pompe funebre a dat exemplu familia unei bătrâne, de 82 de ani, care s-a stins din viaţă vara aceasta. Deşi oamenii achitaseră toate serviciile pentru înmormântare, s-au răzgândit după ce părintele i-ar fi dojenit.

pomf4Nicolae Scarlat, fiul bătranei decedate:A zis că dacă îl iau pe ăla nu o îngroapă pe maică-mea, că e certat cu ăla şi nu îl primeşte. Eu deja plătisem coşciug, îmbălsămat. Şi a zis nu, să nu îl luăm. A zis sub nicio formă, nu vine să facă slujba dacă îl iau pe el.”

pomf1Marian Puiescu, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Târgoviște:”Domnul Preda s-a dovedit în relaţie cu credincioşii a fi o persoană recalcitranta, conflictuală şi strict interesată de câştiguri necinstite, deoarece are obiceiul de a plimbă mortul prin sat pe drumuri cât mai lungi, pentru a solicită bani de transport cât mai mulţi.

În urma scandalului, satul s-a împărţit în două. Mare parte dintre enoriaşi sunt de partea preotului. Sunt însă şi unii dintre credincioşi care spun că părintele ar trebui să îi lase să îşi aleagă ce firma de pompe funebre vor.

pomf3Enoriașă: Deci, dacă părintele nostru se întâmplă ceva de pleacă, o să iasă scandal! Părintele nostru este cel mai intelectual de aici până la Bucureşti, care ne-a luminat minţile astea de oameni de la ţară, sălbaticii ăştia care i-a luminat.

Patronul firmei de pompe funebre spune că are de gând să îl cheme pe preot în instanţă, pentru că l-ar fi adus în pragul falimentului.

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial