28 martie 2024

Reacție de ultima ora a fostului ministru al Apărării, Adrian Tutuianu!

BUCURESTI - PROIECT DE REABILITARE - CRUCE - CARAIMANPlec cu fruntea sus şi cu sentimentul muncii îndeplinite!

Au trecut 2 luni şi 5 zile de la momentul preluării mandatului de ministru al Apărării. Au trecut şi câteva ore de la înaintarea demisiei din această funcţie. Nu vreau să insist asupra acestei decizii şi nici a motivaţiei, ori a contextului în care s-a produs demisia.

Vreau, însă, să vorbesc despre faptul că am avut onoarea să lucrez alături de specialişti ai Armatei Române. Cu acest prilej, vreau să le mulţumesc tuturor celor cu care am lucrat şi care au înţeles, rapid, că o funcţie de demnitate publică, dar, mai ales, cea de Ministru al Apărării Naţionale, nu înseamnă cunoaşterea realităţii din birou. Ci, din teren!

Am vizitat unităţi militare din judeţele Dolj, Galaţi, Dâmboviţa, Constanţa, Brăila, Tulcea, Timiş, Buzău, Vrancea, luând contact, direct, cu realităţile din teren. Am avut ocazia să cunosc bucuriile şi necazurile, neajunsurile şi dorinţele, dar şi să prioritizez liniile de acţiune ale Ministerului Apărării, având drept scop: respectarea obligaţiilor asumate de România în relaţie cu Aliaţii, dar şi respectul faţă de militari. #Militarii îmi spuneau că sunt singurul ministru care a mers, la pas, prin unităţile militare din garnizoane. Dacă este aşa sau nu, nu ştiu. Ştiu doar că eu am făcut-o!

Înţelegând importanţa deciziei politice cu privire la planul de înzestrare a Armatei am iniţiat întâlniri cu reprezentanţii industriei de apărare din #România, astfel încât să revitalizăm acest domeniu, dar şi să asigurăm dezvoltarea şi creşterea economică a României; elemente prevăzute în programul de guvernare.

În toate discuţiile purtate cu reprezentanţii unor companii străine, dar şi cu Ambasadorii statelor pe care i-am primit la sediul #MApN, am susţinut importanţa dezvoltării economice a României, crearea de noi locuri de muncă, promovând transferul tehnologic şi necesitatea dezvoltării de noi tehnologii militare în România.

M-am implicat activ în procedurile de înzestrare cu rachete HIMARS, rachete PATRIOT, corvete multufuncţionale şi transportorul blindat.

De asemenea, am contribuit şi la procesul de revitalizare a Institutului Cantacuzino, un brand românesc, cu o istorie de aproape un secol și cu multe performanțe atinse, care are un rol strategic naţional şi regional în asigurarea independenței României în domeniul producției de vaccinuri. La fel am procedat şi cu proiectele vizând modernizarea Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central “Dr. Carol Davila”.

Nu în ultimul rând, mi-am propus reînfiinţarea unor licee şi şcoli militare prin care să asigurăm necesarul de specialişti în diverse domenii cheie în Armata Română.

Şi, ca o ironie a sorţii, astăzi, 6 septembrie, după momentul demisiei, solicitarea României cu privire la achiziţionarea sistemului HIMARS a trecut de Congresul SUA, urmând, la fel ca în cazul sistemului PATRIOT, să se înceapă discuţiile tehnice şi specifice în urma cărora se va configura, până la ultimul detaliu, sistemul ce va intra în dotarea Armatei Române.

Pe foarte scurt, aceasta este activitatea din cele 2 luni şi 5 zile de mandat într-un minister în care singura politică este cea de apărare a ţării. Activitatea, in extenso, se află pe website-ul Ministerului Apărării Naţionale.

Repet! Plec cu fruntea sus! Plec cu sentimentul muncii îndeplinite!

#România

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial