23 aprilie 2024

„Punte peste Ziduri”, la Târgul O.N.G.-urilor!

Asociaţia „Punte peste Ziduri” şi Penitenciarul Mărgineni la Târgul O.N.G.-urilor La invitaţia Instituţiei Prefectului din judeţul Dâmboviţa şi a Centrului „Europe Direct” din cadrul Bibliotecii Judeţene „Ion Heliade Rădulescu”, Penitenciarul Mărgineni va participa prin intermediul Asociaţiei „Punte peste Ziduri” la Târgul Judeţean al O.N.G.-urilor, eveniment organizat în premieră în data de 7 octombrie 2010. Începând cu ora 10.00, evenimentul se va desfăşura concomitent pe două planuri astfel: -în sala de conferinţe a Bibliotecii Judeţene va avea loc prezentarea unor activităţi culturale realizate de Serviciul Educaţie şi Asistenţă Psihosocială din cadrul penitenciarului, cu sprijinul asociaţiei; -în Piaţa Tricolorului debutează târgul O.N.G.-urilor unde vor fi expuse obiecte realizate de persoanele private de libertate în cadrul Cercului de Arte Plastice coordonat de Serviciul Educaţie şi Asistenţă Psihosocială din penitenciar. Scopul acestor activităţi este de a promova imaginea instituţiei penitenciare în comunitate. Aceaste manifestări ne oferă ocazia de a mulţumi Instituţiei Prefectului, Centrului „Europe Direct” şi conducerii Bibliotecii Judeţene pentru invitaţie şi de a le asigura de o bună colaborare şi pe viitor, din partea Penitenciarului Mărgineni. Pentru informaţii suplimentare desemnăm ca persoană de contact pe d-na inspector principal de penitenciare Cristina NICULOIU, telefon 0245660210, interior 162, e-mail iradulescu@dgp.ro. Cu deosebită consideraţie, Inspector principal de penitenciare Cristina NICULOIU Purtător de cuvânt Penitenciarul Mărgineni

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial