18 aprilie 2024

Pucioasa – Un bărbat a fost tâlhărit pe stradă de 3 adolescenţi!

pucm1Bănuiți de comiterea infracţiunii de tâlhărie, reţinuți de poliţişti

În noaptea de 16/17 februarie a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei Orașului Pucioasa au probat activitatea infracțională a trei tineri, de 16 și 17 ani, toți din localitate, bănuiți de comiterea infracţiunii detâlhărie.

Din cercetări a reieşit că, în cursul aceleiași nopți, în timp ce se deplasau pe o stradă din Pucioasa, bănuiții ar fi agresat, prin împingere, un bărbat de 53 de ani și i-ar fi sustras 220 de lei.

Cei în cauză au fost reţinuți pentru 24 de ore, iar în cursul acestei zile vor fi prezentați magistraților pentru dispunerea unor măsuri preventive.

Pentru a nu deveni victima unei tâlhării, poliţia dâmboviţeană vă recomandă:

Atunci când vă deplasaţi prin zone aglomerate sau mai puţin tranzitate, nu vă expuneţi la vedere bijuteriile, telefonul mobil şi manifestaţi atenţie sporită asupra poşetelor, genţilor şi portmoneelor.

Când vorbiţi la telefonul mobil pe stradă, manifestaţi atenţie la persoanele din jurul dumneavoastră şi observaţi-le reacţia.

Dacă se încearcă smulgerea bunurilor personale, acţionaţi prompt şi alertaţi persoanele din imediata apropiere.

Opuneţi rezistenţă numai dacă integritatea dumneavoastră fizică nu este pusă în pericol. În caz contrar, renunţaţi la obiectele pretinse de agresor şi anunţaţi imediat Poliţia la 112.

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial