20 aprilie 2024
Proiect de peste 220 de milioane de euro, în 52 de localităţi din Dâmboviţa!

Proiect de peste 220 de milioane de euro, în 52 de localităţi din Dâmboviţa!

dsc_0101Comunicat de presă

Cel mai mare proiect de infrastructură din județul Dâmbovița, prezentat la Consiliul Județean Dâmbovița

Sala Unirii a Consiliului Județean Dâmbovița a găzduit astăzi, 17 mai 2018, ședința de prezentare a Contractului de Achiziție Publică „Sprijin pentru pregătirea aplicației de finanțare și a documentațiilor de atribuire pentru proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Dâmbovița”, proiect semnat în data de 10 mai 2018 și derulat de Compania de Apă Târgoviște -Dâmbovița, prin Programul Operațional Infrastructură Mare.

La eveniment au participat: ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb, vicepreședintele Senatului, Adrian Țuțuianu, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Daniel Comănescu, vicepreședintele Luciana Cristea, prefectul județului Dâmbovița, Antonel Jîjîie, administratorul public al județului, Ionuț Săvoiu, parlamentarii dâmbovițeni Claudia Gilia, Carmen Holban, Corneliu Ștefan și Titus Corlățean, directorul general al Direcției Generale Programe Infrastructură Mare, Cătălin Gheran, și directorul Companiei de Apă Târgoviște – Dâmbovița, Adrian Dumitru, primarul Municipiului Târgoviște, Cristian Stan și edilii altor localități vizate de proiect. La întâlnire au fost prezenți și reprezentanți ai unității de implementare a proiectului, precum și reprezentanți ai Consultantului.

Proiectul, în valoare de peste 220 milioane Euro, urmărește realizarea de investiții pentru sistemele de apă și apă uzată, care fac parte din aria de operare a Companiei de Apă Târgoviște Dâmbovița, în 52 de UAT-uri.

Ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb, a mulțumit și a făcut apel la toți cei implicați în implementarea proiectului să gestioneze cu seriozitate toate activitățile necesare realizării cu succes a celui de-al doilea masterplan aferent proiectului, termenul-limită fiind luna august 2019.

La rândul său, vicepreședintele Senatului, Adrian Țuțuianu, a solicitat consultantului să pregătească la termen toate documentațiile din cadrul proiectului, primele dintre acestea, referitoare la o parte din cele 52 de localități, urmând a fi predate pe data de 27 august 2018. De asemenea, a recomandat conducerii Companiei de Apă să găsească soluții concrete tuturor problemelor cu care aceasta se confruntă în prezent. Totodată, reprezentanților unității de implementare a proiectului le-a sugerat să respecte legislația în domeniul achizițiilor publice, iar celor ai unităților administrativ-teritoriale dâmbovițene să rămână membri și să-și plătească la termen cotizațiile către Asociația de Dezvoltare Intercomunitară, dar și contribuțiile pentru majorarea capitalului social.

Biroul Comunicare, Relaţii Externe al Consiliului Judeţean Dâmboviţa

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial