18 aprilie 2024
Prima ediţie a Festivalului de muzică corală „Alexandru Paşcanu”

Prima ediţie a Festivalului de muzică corală „Alexandru Paşcanu”

DSC07357 (Large)Comunicat de presă

Prima ediţie a Festivalului de muzică corală Alexandru Paşcanu”

Amfiteatrul Liceului de Arte Bălaşa Doamna”, din Târgovişte, a găzduit, marţi, 12 iunie 2018, un eveniment major pentru arta corală dâmboviţeană. La inițiativa maeștrilor Florin Emil Nicolae Badea, de la Facultatea de Științe și Arte din Târgoviște, Voicu Enăchescu, președintele Asociaţiei Naţionale Corale din România, dirijorul corului de cameră Preludiu și Ioan Golcea, profesor la Universitatea Națională de Muzică din București, pe scena amfiteatrului au urcat opt formaţii corale, cu aproximativ 200 de corişti, de la şcolile şi liceele din Pucioasa, Brăneşti, Mărceşti şi Târgovişte, care au delectat pe cei prezenţi în sala de concert cu un bogat repertoriu pentru copii şi adolescenţi.

Evenimentul artistic s-a transformat, la iniţiativa organizatorilor, în prima ediţie a Festivalului de muzică corală Alexandru Paşcanu”, festival ce îşi propune să capete noi valenţe în anii ce vor urma, prin diversificarea repertoriului şi prin creşterea numărului de participanţi, până la transformarea lui într-un festival naţional şi, de ce nu, internaţional.

În acest demers artistic, iniţiatorii s-au bucurat de ajutorul primit din partea Inspectoratului Şcolar Judeţean Dâmboviţa, prin prof. dr. Elena Mosor şi preot Mihai Stan, Facultăţii de Ştiinţe şi Arte Departamentul de Arte şi Liceului de Arte Bălaşa Doamna”, director, preot Marian Dobrescu.

Asist.univ.dr. Mihaela Micuță

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial