29 martie 2024
Preot pus pe scandal: “Biserica trebuie să facă uzanţă de afurisire, anatemă şi excomunicare”

Preot pus pe scandal: “Biserica trebuie să facă uzanţă de afurisire, anatemă şi excomunicare”

bisc1Profesor la facultatea de teologie din Universitatea Valahia din Târgoviște: “Astăzi cred că am înțeles unde se află națiunea română.

Câtă incultură și imoralitate este în România. Biserica trebuie să își reconsidere poziția în societate.

Este momentul să reutilizăm prescripțiile canonice cu privire la instituția penitenței din primele veacuri creștine, iar pentru dușmanii Bisericii și ai lui Hristos este momentul de a face uzanță de afurisire, anatemă și excomunicare.”

Internauţii n-au ratat ocazia să îl afurisească pe preot: “…. a uitat de rug… neaparat şi ardere pe rug, dacă afurisenia, anatema şi excomunicarea nu dau roade la inculţii şi imoralii ăştia de români care nu vor să se ducă la referendumuri… desigur, ardere pe rug şi dacă nu îşi donează şi ultimul leu bisericii….”

Superiorii preotului nu au fost deloc încântaţi de reacţia preotului pe facebook şi au remis un comunicat de presă.

“Constatăm, cu regret, propagarea postării emoționale prin intermediul unei rețele de socializare, a Pc. Pr. C. S.

Ca o mamă iubitoare, Biserica privește cu înțelepciune pe acei fii ai ei care caută orice prilej de a-i converti și de a-i elibera din sclavia păcatului și a răului pe semeni, conform principiului patristic că trebuie să urâm păcatul și întotdeauna să iubim păcătosul.
Biserica nu abordează nici o chestiune legată de opțiunea de exprimare a credincioșilor prin intermediul afurisaniei, anatemei și a excomunicării. Dimpotrivă, Biserica are misiunea de a contribui la vindecarea a ceea ce este rău, întunecat sau păcătos, în societate, vocația ei fiind aceea de a împărtăși, cu milostivire binecuvântarea cerească, de a reconcilia, de a crea punți și, mai presus de toate, de a chema la unitate, solidaritate și comuniune. Prin urmare, considerăm că pentru a construi un viitor bun, frumos și drept pentru toți este nevoie de colaborare, respect reciproc și dorința de înnoire”.
BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTE

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial