19 martie 2024
Premieră la Teatrul Tony Bulandra! „Nunta lui Figaro”, sâmbătă, de la ora 19

Premieră la Teatrul Tony Bulandra! „Nunta lui Figaro”, sâmbătă, de la ora 19

untitledCOMUNICAT DE PRESĂ

Sâmbătă, 24 februarie 2018, începând cu ora 19:00, are loc o grandioasă premieră la Sala Mare a Teatrului Tony Bulandra din Târgoviște: Nunta lui Figaro” de Pierre Beaumarchais, un spectacol de Mc Ranin, cu participarea Corului Appassionato, dirijor prof. Florin Badea

Montarea respectă prin costume, decor și muzică, atmosfera baroc a perioadei în care Pierre Beaumarchais a scris și amplasat povestea, iar prin mesajul regizoral și stilul de joc face referire întrucâtva la teatrul absurdului, la tehnica caricaturii care scoate la iveală esențialul.

Căsătoriile se țin lanț. După ce Contele Almaviva s-a însurat cu Rosina, ajutat de istețul său servitor Figaro, acum a venit și rândul acestuia să-și unească destinul cu aleasa inimii lui, Suzanne, camerista Rosinei, devenită Contesa de Almaviva. Contele, însă, după numai trei ani de viață de familie, încearcă să-l împiedice pe valetul său să-și împlinească visul, pentru că dorește ca Suzanne să-i revină tot lui, ca o salvare împotriva plictiselii. Prin iscusință și onestitate, Figaro pune capăt planurilor necinstite ale stăpânului său, devenind o emblemă pentru oamenii de starea a treia, privați de dreptate și tratați cu indolență de către clasa privilegiată. Situațiile comice se țin lanț pe tot parcursul piesei, pentru că, așa cum se întreba însuși Beaumarchais, pot oare liniștea și dragostea să conviețuiască în aceeași inimă?”

Pierre Beaumarchais s-a născut la 24 ianuarie 1732, la Paris, în familia unui ceasornicar bogat. Devenind profesorul de muzică al fiicelor lui Ludovic al XV-lea, reușește mai târziu să ocupe poziția de secretar al monarhului. Dragostea pentru teatru l-a îndemnat să scrie. Succesul răsunător al Bărbierului din Sevilla i-a insuflat autorului ideea de a da piesei o continuare și a scris Nunta lui Figaro, completând apoi trilogia cu melodrama Mama vinovată. În baza pieselor lui Beaumarchais, Rossini a compus opera Bărbierul din Sevilla, iar Mozart opera Nunta lui Figaro.

La Teatrul Tony Bulandra veți vedea o comedie care, dincolo de povestea sprințarului Figaro, amintește din nou de proprietățile binefăcătoare ale teatrului, prin oglindirea societății de azi și dintotdeauna. Beaumarchais spunea: Viciile și abuzurile nu se schimbă, ci iau mii de forme, punându-și masca obiceiurilor dominante; ruperea acestei măști și înfățișarea lor în lumina realității iată sarcina nobilă a omului care se ocupă cu teatrul. Acest nobil rol îl îndeplinește și echipa târgovișteană.

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial