19 aprilie 2024
Pr. Iosif Emil Ionescu, fost paroh al Bisericii Sf. Nicolae Andronești din Târgoviște, a trecut la cele veşnice

Pr. Iosif Emil Ionescu, fost paroh al Bisericii Sf. Nicolae Andronești din Târgoviște, a trecut la cele veşnice

preot Duminică, 29 noiembrie 2015, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit NIFON, împreună cu părinți consilieri de la Centrul Eparhial al Arhiepiscopiei Târgoviștei, a sâvârșit, la Parohia Sf. Nicolae Andronești din Târgoviște, o slujbă de pomenire la căpătâiul Pr. Iosif Emil Ionescu, fost paroh al acestei biserici, trecut la cele veșnice sâmbătă, 28 noiembrie.
În cuvântul său, Înaltpreasfinția Sa a evocat chipul hotărât, dârz și luminos al părintelui, mare iubitor de muzică bisericească, cu o voce impresionantă, iscusit și înțelept duhovnic, urmat și iubit de numeroși ucenici. Lucrarea pastoral-misionară a părintelui s-a caracterizat, timp de trei decenii, printr-o iscusită împletire a valorilor credinței creștine cu cele ale culturii, dar și cu o deosebită delicatețe spirituală, călăuzind numeroși creștini pe calea credinței, iar pe mulți tineri îndrumându-i spre studiul teologiei.
Părintele a trecut la cele veșnice la vârsta de 77 de ani, după o lungă și grea suferință. A absolvit Seminarul Teologic din București, apoi Institutul Teologic de grad Universitar din București, fiind preot, mai întâi la Parohia Valea Lungă Ogrea, iar apoi, împreună cu tatăl său, vrednicul de pomenire părinte Gheorghe Ionescu, la Parohia Sf. Nicolae Andronești din Târgoviște. Părintele are doi copii, o fată și un băiat, iar fratele său slujește Ortodoxia Românească la o parohie din Geneva, Elveția.
Slujba de înmormântare va avea loc luni, 30 noiembrie, la biserica Parohiei Sf. Nicolae Andronești din Târgoviște, la ora 12.

BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIŞTEI
fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial