25 aprilie 2024

Pompierii dâmbovițeni urcă la 1.499 metri altitudine! Vezi de ce

pfest1În perioada 23 – 27 iulie 2014, pe Platoul Padina din munţii Bucegi are loc a cincea ediţie a festivalului montan  – PADINA FEST.

Este singurul festival din România organizat  la peste 1.499 metri altitudine şi are ca scop principal promovarea munților Bucegi şi a turismului la mare altitudine, ridicarea gradului de educare montană şi ecologizarea zonei cu scopul de a conserva patrimoniul natural.

Pentru siguranţa participanţilor şi turiştilor prezenţi la acest important eveniment, un echipaj de intervenţie de la Detaşamentul Pucioasa – Garda Fieni va asigura zilnic, în această perioadă,  intervenţia în cazul producerii unei situaţii de urgenţă.

Premergător începerii festivalului, cadre ale Inspecţiei de Prevenire au efectuat controale la unităţile de turism amplasate în zonă, iar pe timpul desfăşurării acestui eveniment vor executa activităţi de informare preventivă în rândul turiştilor, explicându-le acestora despre importanţa protejării mediului înconjurător, prin prevenirea incendiilor de pădure, ocazie cu care, se vor distribui diverse materiale informative (pliante şi flyere) ce conţin recomandări privind apărarea împotriva incendiilor.

 

COMPARTIMENT INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial