19 aprilie 2024

PNL Târgovişte crede în miracole! AICI AI DETALII

“Ne-am întâlnit cu PSD Târgoviște, cu domnul președinte Victor Sanda și mai mulți vicepreședinți. Trebuia să dăm un semnal către publicul târgoviștean, către alegătorii noștri, pentru că s-a spus de foarte multe ori că nu o să ne înțelegem și că nu există calea dialogului în județul Dâmbovița. Este adevărat că PNL nu a avut ponderea pe care ne-o dorim noi pe viitor. Numai că semnalele din partea publicului au fost foarte puternice și noi trebuia să reacționăm foarte repede. Este un semnal că această alianță poate să funcționeze foarte bine. Nu s-a discutat despre candidaturi, nu s-a discutat despre împărțirea cașcavalului, cum obișnuiesc unii să spună în emisiuni de televiziune. S-a discutat foarte mult despre un program de acțiuni comune, despre un program politic comun și despre susținerea reciprocă pentru a ocupa cât mai multe fotolii de consilieri în Consiliul local și, bineînțeles, fotoliul primarului. Cred că nici nu este foarte dificil să ne realizăm o mare parte dintre aceste dorințe pentru că starea în care se află Târgoviștea ne va ușura munca noastră politică și sper să fie în beneficiul târgoviștenilor, pentru că de foarte mulți ani, cred că din perioada interbelică, se așteaptă un miracol și acest miracol va veni dacă există unitate”, spune Mihai Constantin Ranin, președintele PNL Târgoviște. „Nu am discutat în cadrul PNL despre acțiunea de strângere de semnături. Înțeleg că PSD a obținut deja 10.000 de semnături. Nu mai avem nevoie decât de 5.000 de semnături. Dacă Biroul Municipal va hotărî că este o bună inițiativă, o să contribuim și noi cu restul de semnături care lipsesc. Este o acțiune bună, pentru că este un fel de exercițiu fără foc pe care îl fac pompierii. De fapt nu contează cine câștigă, sunt convins că dacă primarul o să iasă și de această dată, nu o să mai iasă la alegerile care vor avea loc peste un an. În orice caz, în Consiliul local nu va avea majoritate cu siguranță. O să intre și Târgoviștea în rândul orașelor normale”, a conchis Ranin.

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial