20 aprilie 2024
PE TERMEN NELIMITAT! Grevă generală la Oţelinox Târgovişte

PE TERMEN NELIMITAT! Grevă generală la Oţelinox Târgovişte

otelinox„Acum, pentru că administraţia uzinei refuză să negocieze, s-a ajuns la grevă generală pe timp nelimitat, aşa cum este prevăzut în programul sindical aprobat.

În toată această perioadă, noi, cei din sindicat, am fost deschişi la dialog cu administraţia, mai ales că în discuţie este doar creşterea salarială.

S-a pornit de la o ofertă a administraţiei de 5% şi o cerere de 15% a sindicatului, iar la şedinţa de conciliere, administraţia a oferit 6% începând cu 1 septembrie, iar sindicatul a scăzut la 13%, negociabil însă.

În plus, administraţia a propus şi o primă de 800 lei pentru fiecare salariat, în momentul semnării contractului de muncă pe 2014-2015.

Discuţiile au eşuat pe aceste cifre. Am încercat să negociem, dar administraţia a refuzat permanent şi spunem noi că încalcă legea”, spune liderul SLI Oţelinox Târgovişte, Dumitru Paraschiva.

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial