29 martie 2024
Opt primării au semnat cu CJ Dâmboviţa pentru modernizarea drumurilor

Opt primării au semnat cu CJ Dâmboviţa pentru modernizarea drumurilor

Webp.net-resizeimageCOMUNICAT DE PRESĂ

8 contracte de asociere, semnate, astăzi, la sediul CJD

Sala Unirii a Consiliului Județean Dâmbovița (CJD) a găzduit astăzi, 9 ianuarie 2020, ședința în cadrul căreia, între CJD și opt primării din județul Dâmbovița, s-au semnat 8 contracte de asociere pentru realizarea de lucrări de infrastructură. La eveniment au participat conducerea CJD, reprezentată de președintele Alexandru Oprea, vicepreședintele Alin Manole, împreună cu reprezentanții Direcției Generale Infrastructură Locală, dar și edilii localităților beneficiare: Băleni, Bezdead, Buciumeni, Cornățelu, Crevedia, Dragodana, Moreni și Ulmi.

Obiectivele pentru care s-au semnat astăzi contractele sunt:

  • Băleni – „Modernizare străzi prin asfaltare în comuna Băleni, satele Băleni-Sârbi şi Băleni-Români – Lot nr. 1”, valoarea investiției – 2.741.481,54 lei (inclusiv TVA); cote de cofinanțare: 40% Consiliul Județean Dâmbovița – 1.096.592,62 lei (inclusiv TVA), 60% Consiliul Local Băleni – 1.644.888,92 lei (inclusiv TVA)

  • Bezdead – „Modernizare drumuri de interes local în comuna Bezdead, județul Dâmbovița”, valoarea investiției –2.668.754,92 lei (inclusiv TVA); cote de cofinanțare: 40% Consiliul Județean Dâmbovița – 1.067.501,96 lei (inclusiv TVA), 60% Consiliul Local Bezdead – 1.601.252,96 lei (inclusiv TVA)

  • Buciumeni – „Modernizare drumuri locale în comuna Buciumeni, satele Buciumeni și Valea Leurzii, județul Dâmbovița”, valoarea investiției – 2.264.731,66 lei (inclusiv TVA); cote de cofinanțare: 45% Consiliul Județean Dâmbovița – 1.019.129,25 lei (inclusiv TVA) și 55% Consiliul Local Buciumeni – 1.245.602,41 lei (inclusiv TVA)

  • Cornățelu – „Asfaltare şi modernizare DC 42 Slobozia-Călugăreni, comuna Cornăţelu, judeţul Dâmboviţa”, valoarea investiției – 2.934.221,61 lei(inclusiv TVA); cote de cofinanțare: 50% Consiliul Județean Dâmbovița – 1.467.110,80 lei (inclusiv TVA), 50% Consiliul Local Cornățelu – 1.467.110,80 lei (inclusiv TVA)

  • Crevedia – „Realizare trotuare (de la Mega Image la intrare Dârza), sat Mănăstirea, (str. Combinatului DN 1A, Piscicultorul), comuna Crevedia, județ Dâmbovița”, valoarea investiției – 1.409.246,44 lei (inclusiv TVA); cote de cofinanțare: 50% Consiliul Județean Dâmbovița – 704.623,22 lei (inclusiv TVA), 50% Consiliul Local Cornățelu – 704.623,22 lei (inclusiv TVA)

  • Dragodana – „Modernizare drumuri de interes local în comuna Dragodana, judeţul Dâmboviţa”, valoarea investiției 2.228.436,84 lei (inclusiv TVA); cote de cofinanțare: 40% Consiliul Județean Dâmbovița – 891.374,44 lei (inclusiv TVA), 60% Consiliul Local Dragodana – 1.337.062,10 lei (inclusiv TVA)

  • Moreni – „Lucrări de reabilitare și modernizare străzi”, valoarea investiției – 1.804.300,34 lei(inclusiv TVA); cote de cofinanțare: 50% Consiliul Județean Dâmbovița – 902.150,17 lei (inclusiv TVA),50% Consiliul Local Moreni – 902.150,17 lei (inclusiv TVA)

  • Ulmi – „Realizare șant betonat pe DJ 721 în satul Colanu, Comuna Ulmi, județul Dâmbovița”, valoarea investiției – 1.683.860,50 lei (inclusiv TVA); cote de cofinanțare: 50% Consiliul Județean Dâmbovița – 841.930,25 lei (inclusiv TVA),50% Consiliul Local Ulmi – 841.930,25 lei (inclusiv TVA)

Cu acest prilej, Alexandru Oprea, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, a precizat: „Sunt 8 unități administrativ-teritoriale cu care Consiliul Județean Dâmbovița semnează contracte de asociere în vederea executării unor lucrări de infrastructură. Fac precizarea că, la ora actuală, fără aceste 8 contracte de asociere, avem în derulare 88 de contracte de asociere, dintre care 48 – semnate în cursul anului 2019. Vă informez că am bugetat cu o sumă consistentă aceste contracte de asociere. Din păcate, am mai spus și repet, anumiți constructori nu au lucrat și nu au desfășurat activități din diferite motive și din, să spunem, poate, o lipsă de utilaje și de personal. Fac precizarea că, din cei aproape 30 de milioane lei pe care i-am bugetat în cursul anului 2019 pentru aceste contracte de asociere, nu am reușit să facem plăți pe baza situațiilor de lucrări prezentate de către constructori, de către unitățile administrativ-teritoriale, decât pentru suma de 10 milioane lei, ceea ce este nemulțumitor pentru mine, dar nu cred că se datorează această cauză faptului că n-am avut finanțare. Fac precizarea că, și din bugetul pe acest an, vom asigura finanțarea acestor contracte, vom asigura finanțarea altor proiecte de investiții”.

Biroul Comunicare, Relații Externe al Consiliului Județean Dâmbovița

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial