29 martie 2024

Oprea recunoaşte: “Prezenţă crescută a manganului şi a fierului în apă, în sudul judeţului Dâmboviţa!”

apa„Ne obligă ghidurile de finanţare, ne obligă angajamentele pe care ni le-am asumat în calitate de membru al UE. Avem acea obligaţie a existenţei operatorului unic regional încă din 2010, de când s-au accesat primele fonduri pe Programul Operaţional Sectorial de Mediu. Sigur că poate fi înţeleasă, la un moment dat, şi reticenţa unor primari, de a nu fi de acord să fie operaţi de către operatorul de apă motivând tarifele… dar cred că este necesară o schimbare de paradigmă şi o înţelegere a faptului că investiţiile în protecţia mediului costă.

Indiferent că vorbim de alimentarea cu apă, de reţelele de canalizare, de colectarea gunoiului… aceste investiţii sunt foarte costisitoare. În acelaşi timp şi legislaţia în domeniu s-a schimbat, cerinţele de certificare a calităţii serviciilor sunt altele. Şi cel puţin, în domeniul apei, în zona de sud, avem o problemă în sensul în care avem acea prezenţă crescută a manganului şi a fierului în apă, motiv pentru care sunt necesare acele instalaţii de deferizare, de demagnetizare, care costă foarte mult. În zona de nord avem o altă problemă cu ceea ce înseamnă asigurarea debitelor şi a accesului la resurse pentru că, potrivit studiilor hidro făcute, nu avem nici o rezervă de apă de la Doiceşti în sus.

Singura rezervă, pentru judeţul Dâmboviţa, o constituie captările din zona montană – 7 Izvoare, Răteiu, Gâlma – numai că aceste sisteme s-au dezvoltat în funcţie de interese locale, în funcţie de modul în care anumiţi edili, de-a lungul timpului, s-au descurcat să-şi construiască aceste reţele. Toată lumea blamează operatorul regional. Acest operator nu este nici mai bun, nici mai slab decât alţi operatori din domeniu.

La nivel naţional, într-un top al operatorilor regionali, Compania de Apă este undeva la jumătatea clasamentului, sigur cu indicatori care o clasează în prima jumătate a clasamentului. În opinia mea, în viitorii 4-5 ani, sau până în 2023, vor rămâne probabil 8-10 operatori regionali la nivel naţional”, a precizat preşedintele ADI Apă Dâmboviţa, Alexandru Oprea.

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial