29 martie 2024

Numar mare de solicitări pentru programul “Școala Altfel – Să ştii mai multe, să fii mai bun!”

dsc01375ACTIVITĂŢILE EDUCAŢIONALE ORGANIZATE DE COMPLEXUL NAŢIONAL MUZEAL ”CURTEA DOMNEASCĂ” TÂRGOVIŞTE ÎN CADRUL PROGRAMULUI SĂ ŞTII MAI MULTE, SĂ FII MAI BUN!” 2019 SE VOR DESFĂŞURA ÎN PERIOADELE 15 19 APRILIE ŞI 20 24 MAI 2019

Având în vedere numărul mare de solicitări pentru participarea la programul “Școala Altfel – Să ştii mai multe, să fii mai bun!”, organizat de Complexul Naţional Muzeal ”Curtea Domnească” Târgovişte, vă informăm că acest program educaţional se va desfăşura şi în perioada 20 24 mai 2019.

Activităţile educaţionale organizate în perioadele 15 19 aprilie şi 20 24 mai 2019 sunt următoarele:

Titlul activităţii

1. “Povestea scrierii”

Scurtă descriere a atelierului

Care au fost primele forme de scriere? Care au fost primele suporturi de scriere? Cum arată o tăbliţă de lut, un pergament, un papirus sau o hârtie manufacturată şi cum se obţineau ele?

Ce este un scriptorium? Cine erau caligrafii, copiștii și ilustratorii? Ce rol au avut aceştia în societate de-a lungul timpului?

Elevii participanți vor afla răspunsurile la aceste întrebări în cadrul atelieruluiPovestea scrierii. În plus, vor avea ocazia să creeze litere pline de fantezie și să ornamenteze pagini de manuscris folosind tehnici, instrumente și suporturi de altădată.

Ziua si intervalul orar cand va fi programata fiecare grupa

Perioada: 18 – 19 aprilie 2019

Joi, Vineri: orele: 9-10, 10-11, 11-12

Perioada: 23 24 mai 2019

Joi, Vineri: orele: 9-10, 10-11, 11-12

Loc de desfăşurare

Curtea Domnească

Responsabil

Anghelescu Luminița, Cristina Curea

Categoria de vârstă

6-12 ani

Numărul maxim de participanți

30 de copii/atelier

Număr de telefon pentru înscriere

0728765319

Titlul activităţii

2. Atelierul Drumul firului de lână”

Scurtă descriere a atelierului

Atelier dedicat cunoașterii unor meșteșuguri tradiționale. În cadrul atelierului, elevii vor descoperi etapele prin care trece lâna(tuns, spălat, scărmănat, caier, tors, țesut), până ajunge obiect de îmbrăcăminte sau decor și vor asista la o ativitate demonstrativă de vopsire a lânii. Totodată, se vor putea familiariza cu obiecte folosite în industria casnică textilă(furcă de tors, fus, roată de tors, darac) și vor confecționa o păpușă din lână.

Ziua și intervalul orar când va fi programată fiecare grupă

Perioada: 15 – 17 aprilie 2019

Luni, marți și miercuri, orele: 9-10, 10-11, 11-12

Perioada: 20 – 22 mai 2019

Luni, marți și miercuri, orele: 9-10, 10-11, 11-12

Loc de desfăşurare

Curtea Domnească

Responsabil

Luminița Anghelescu, Cristina Curea

Categoria de vârstă

6-12 ani

Numarul maxim de participanți

30 de copii/atelier

Număr de telefon pentru înscriere

0728765319

Titlul activităţii

3. Cancelaria domnească de la Targoviște pe înțelesul copiilor

Scurtă descriere a atelierului

Cine redacta documnetele oficiale, în ce limbă? Cum anume se realizau sigiliile medieva și ce rol aveau ele? Câte documente s-au scris la Târgoviște, iată numai câteva întrebări la care vom răspunde pe parcursul atelierului. La final, ateniția le va fi răsplătită cu realizarea unui sigiliu cu ceară roșie.

Ziua și intervalul orar când va fi programată fiecare grupă

Marți, 16 aprilie 2019, orele: 9.00- 10.00; 10.00- 11.00

Marți, 21 mai 2019, orele: 9.00- 10.00; 10.00- 11.00

 

Loc de desfăşurare

Muzeul de Istorie

Responsabil

dr. Irina Cîrstina

Categoria de varsta

7-12 ani

Numarul maxim de participanți

30

Număr de telefon pentru înscriere

0727365648

Titlul activităţii

4. Din tată în fiu. Portret de familie

Scurtă descriere a atelierului

Ce rol a avut familia de-a lungul istoriei? Ce înseamnă și cum se alcătuiește un arbore genealogic? Copiii vor realiza, pas cu pas, o schiță genealogică a propriei familii și vor învăța despre familiile de domnitori care au domnit la Targoviște.

Ziua și intervalul orar când va fi programată fiecare grupă

Joi, 18 aprilie 2019, orele: 9.00- 10.00; 10.00- 11.00

Joi, 23 mai 2019, orele: 9.00- 10.00; 10.00- 11.00

Loc de desfăşurare

Muzeul de Istorie

Responsabil

dr. Irina Cîrstina

Categoria de varsta

7-12 ani

Numărul maxim de participanți

30

Număr de telefon pentru înscriere

0727365648

Titlul activităţii

5. Vânătoarea de comori”

Scurtă descriere a atelierului

Atelierul se va desfășura pe baza unui itinerar și a unor indicii descoperite pe parcurs de participanți. În acestă vânătoare de comori vor fi introduse mai multe activități fizice cum ar fi: întrecerea cu funia, aruncarea potcoavelor, întrecerea cu sacii, pânza de păianjen, pas în tandem, teleghidează partenerul, dar și activități logice, precum rezolvarea de ghicitori.

În urma acestui tresure hunt, participanții vor deprinde abilități de comunicare și interacțiune, delegarea de responsabilități între coechipieri, împlicarea și creativitatea în rezolvarea misterelor, dar și concurența între echipe prin parcurgerea contra timp a traseelor.

Ziua si intervalul orar cand va fi programata fiecare grupa

Perioada: 15 – 19 aprilie 2019

Luni-Vineri

09:00-11:00

12:00-14:00

14:00-16:00

Perioada: 20 – 24 mai 2019

Luni-Vineri

09:00-11:00

12:00-14:00

14:00-16:00

Loc de desfăşurare

Ansamblul Brâncovenesc Potlogi

Responsabil

Referent relații publice Baicu Gabriela- Lucica

Categoria de varsta

Clasele III-IV

Clasele VVIII

Clasele IX – XII

Numarul maxim de participanti la un atelier

20-40 elevi

Număr de telefon pentru înscriere

0721166246

Titlul activităţii

6. Coroana Brâncovenească”

Scurtă descriere a atelierului

Decuparea coroanei brâncovenești de pe un șablon de hârtie colorată și aplicarea de paiete și ștrasuri.

Ziua si intervalul orar cand va fi programata fiecare grupa

Perioada: 15 – 19 aprilie 2019

Luni-Vineri

09:00-12:00

Perioada: 20 – 24 mai 2019

Luni-Vineri

09:00-12:00

Loc de desfăşurare

Ansamblul Brâncovenesc Potlogi Sala de mese

Responsabil

Referent relații publice Baicu Gabriela- Lucica

Categoria de varsta

Grupa 0 Clasa IV (6 ani – 10 ani)

Numarul maxim de participanti la un atelier

20

Număr de telefon pentru înscriere

0721166246

Titlul activităţii

7. Viața și domnia lui Constantin Brâncoveanu”

Scurtă descriere a atelierului

Atelierul va fi sub formă de concurs. Se va desfășura după turul ghidat, după ce elevii vor primi informații despre Constantin Brâncoveanu și viața acestuia. Concursul va avea un set de întrebări la care se va răspunde contra cronometru, iar la final cei cu cel mai mare punctaj vor fi premiați cu câte o carte.

Ziua si intervalul orar cand va fi programata fiecare grupa

Perioada: 15 – 19 aprilie 2019

Luni-Vineri

09:00-12:00

Perioada: 20 – 24 mai 2019

Luni-Vineri

09:00-12:00

Loc de desfăşurare

Ansamblul Brâncovenesc Potlogi Sala de mese

Responsabil

Referent relații publice Baicu Gabriela- Lucica

Categoria de varsta

Clasa V Clasa VIII

Numarul maxim de participanti la un atelier

20-30 elevi

Număr de telefon pentru înscriere

0721166246

Titlul activitatii

8. Vreau să devin croitorul regal”

Scurta descriere a atelierului

Cum se croiau straiele boierești și domnești și din ce fire erau țesăturile? Ce preț aveau stofele și de unde erau procurate mătăsurile și blănurile? Foaia de zestre a fiicelor lui Constantin Brâncoveanu se va dovedi edificatoare în acest sens. Se va avea ca reper mantia din catifea roșie, care are aplicat vulturul bicefal al familiei Cantacuzino.

Ziua si intervalul orar cand va fi programata fiecare grupa

Perioada: 15 – 19 aprilie 2019, orele: 9.00- 10.00; 11.00- 12.00

Perioada: 20 – 24 mai 2019, orele: 9.00- 10.00; 11.00- 12.00

Locul de desfasurare

Ansamblul Brâncovenesc Potlogi Sala de mese

Responsabil

Petcu Mariana Catalina

Categoria de varsta

6-10 ani

Numar maxim de participanti

30

Numar de telefon pentru inscriere

0734536272

Titlul activităţii

9. Atelier de film de animaţie

Scurtă descriere a atelierului

În cadrul proiectului interactiv Școala altfel” propunem realizarea unui atelier de lucru în care cursanții să învețe tehnica realizării unor scurte filme de animație, prin familiarizarea cu portul tradițional românesc. În cadrul atelierului educativ, eleviilor le vor fi prezentate obiecte vestimentare tradiționale ( ie, fotă, vâlnic, poale, cămașă barbătească, pantaloni bărbătești, maramă, bete, poale). Le vor fi explicate modelele decorative prezente pe aceste obiecte și modul de realizare al acestora. Explicatiile vor fi însoțite și de un material video. Folosindu-se de informațiile primite, elevii vor realiza, astfel, costume pentru manechini din carton, personajele obținute fiind ,,actori” în filmele de animație produse în cadrul atelierului educativ.

Ziua și intervalul orar când va fi programată fiecare grupă

17 aprilie ora 10.00 12.00

Loc de desfăşurare

Muzeul Tiparului și al Cărții Românești Vechi

Responsabil

Andrei Scărlătescu, Felician Cheosea

Categoria de varsta

10 -18 ani

Numarul maxim de participanți

20

Număr de telefon pentru înscriere

0736.394.086

Titlul activităţii

10. Culorile primăverii – contraste și nuanțe

Scurtă descriere a atelierului

Atelier de creație (timp de desfășurare: 1h și 30 min.) în care copiii vor putea experimenta câteva dintre tehnicile de picturăși grafică (tașismul, fonta, colajul&decolajul) pentru a realiza felicitări (din materiale reciclabile) ce pot fi oferite indiferent de anotimp.

Ziua și intervalul orar când va fi programată fiecare grupă

Marți 16 aprilie 2019: ora 9.30 10.30,

Miercuri 17 aprilie 2019: ora 9.30 10.30,

Joi 18 aprilie 2019: ora 9.30 10.30,

Vineri 19 aprilie 2019: ora 9.30 10.30

Luni 20 mai 2019: ora 10.00 11.30,

Marți 21 mai 2019: ora 9.30 11.00,

Miercuri 22 mai 2019: ora 9.30 11.00,

Joi 23 mai 2019: ora 9.30 11.00,

Vineri 24 mai 2019: ora 9.30 11.00,

Loc de desfăşurare

Muzeul de Artă

Responsabil

Muzeograf artă Maria Neacșu

Categoria de varsta

Clasa pregătitoare Clasa a IV-a

Numarul maxim de participanți

30 elevi (1 clasă)

Număr de telefon pentru înscriere

0736394086

Titlul activităţii

11. Moda și creatorii ei la sfarsitul secolului al XIX-lea

Scurtă descriere a atelierului

Atelier de creație (timp de desfășurare: 1h și 30 min.) în care copiii vor putea fi pentru câteva minute designeri de epoca din mainile carora vor iesi modele noi de obiecte vechi de vestimentatie din materiale reciclabile. Vor putea afla istoria unor accesorii vestimentare care și-au schimbat denumirea de-a lungul anilor sau au dispărut.

Ziua și intervalul orar când va fi programată fiecare grupă

Luni 15 aprilie 2019: ora 12 13.30,

Marți 16 aprilie 2019: ora 11.30 13

Miercuri 17 aprilie 2019: ora 11.30 13

Joi 18 aprilie 2019: ora 11.30 13

Vineri 19 aprilie 2019: ora 11.30 13

Luni 20 mai 2019: ora 12 13.30,

Marți 21 mai 2019: ora 11.30 13

Miercuri 22 mai 2019: ora 11.30 13

Joi 23 mai 2019: ora 11.30 13

Vineri 24 mai 2019: ora 11.30 13

Loc de desfăşurare

Muzeul de Artă

Responsabil

Muzeograf artă Maria Neacșu

Categoria de varsta

Clasa a V-a Clasa a VIII-a

Numarul maxim de participanți

30 elevi (1 clasă)

Număr de telefon pentru înscriere

0736394086

Titlul activităţii

12. Regii României. Însemnele Regalității

Scurtă descriere a atelierului

În cadrul atelierului educativ, elevii vor înțelege rolul pe care l-a avut familia regală în realizarea statului național modern România. Totodată, vor avea ocazia să cunoască ,,Însemnele Casei Regale a României”(coroana regală, buzduganul, mantia regală, pavilioanele domnești, cifra regală).

La final, elevii vor realiza, pas cu pas, o coroană de hârtie și vor rezolva un rebus.

Ziua și intervalul orar când va fi programată fiecare grupă

Luni, 15 aprilie și Miercuri, 17 aprilie orele: 9-10; 10-11;11-12

Luni, 20 mai și Miercuri, 22 mai orele: 9-10; 10-11;11-12

Loc de desfăşurare

Muzeul de Istorie

Responsabil

Corina Andrei

Categoria de varsta

7-12

Numarul maxim de participanți

30

Număr de telefon pentru înscriere

0726344999

Titlul activităţii

13. Arheolog Junior

Scurtă descriere a atelierului

Program de popularizare a arheologiei în rândul copiilor prin mijloace teoretice şi practice, interactive.

Mijloace teoretice: două seturi de planșe: Ce este arheologia? şi Ce ne spune pământul” vizualizare, problematizare și discuții interactive;

Mijloace practice: simularea într-o groapă cu nisip” a unei secţiuni arheologice şi cum se lucrează efectiv în arheologie, de la descoperirea artefactului pănă la până la înregistrarea lui.

Mijloace interactive: participanții vor utiliza efectiv o parte a instrumentarului folosit de arheologice în practica reală, vor fotografia contexulul arheologic descoperit şi vor înregistra fiecare descoperire, vor învăța ca arheologia de teren presupune lucrul în echipă.

Ziua și intervalul orar când va fi programată fiecare grupă

În perioada 15 19 aprilie 2019, în fiecare zi de Luni Vineri între orele 9.00 15.00 după cum urmează:

– 9.00 -10.00;

– 10.30 11.30;

– 12.00 13.00;

– 14.00 15.00:

* în ziua de vineri, 19 aprilie a.c., atelierul se desfășoara doar după următorul program:

– 9.00 10.00;

– 10.30 11.30;

– 12.00 13.00;

Atenție! Programările la atelier se vor face până cel târziu vineri, 5 aprilie a.c., ora 12.00. Din motive obiective, care țin de organizarea sa, atelierul se va desfășura numai în condițiile în care vor fi cel puțin 5 clase/grupuri înscrise, în caz contrar atelierul se suspendă. Cei înscriși până la acea dată vor fi anuntați în timp util despre această situație pentru a le oferi posibilitatea de a se reorienta către alte activități.

Loc de desfăşurare

Ansamblul Monumental Curtea Domnească, Calea Domnească, nr. 181, Târgoviște. Dâmbovița;

Responsabil

Muzeograf Mihai NĂSTASE

Categoria de varsta

Clasele IV VIII (cca. 10 14 ani)

Numarul maxim de participanți

32

Număr de telefon pentru înscriere

Muzeograf Mihai NĂSTASE nastase_mc@yahoo.com, tel. 0765.262.224

Titlul activităţii

14. Misterele Curții Domnești

Scurtă descriere a atelierului

Activitatea presupune o modalitate inedită de familiarizare cu fascinanta istorie a unei curţi domneşti, o alternativă atractivă de percepere a unui spațiu care, deși are aceeași poveste, acum va fi altfel spusă. Participanții sunt provocați să exploreze incinta Curții Domnești unde, urmând indiciile, vor descoperi Comoara din Cetate.

Pe un traseu semnalizat corespunzător, copiii vor susține probe de îndemânare și perspicacitate (tunelul, echilibristică, pânza de păianjen, tir cu arcul, ghicitori etc.) utilizând diverse mijloace de orientare: hărți, busole, binocluri. Metoda de lucru va stârni curiozitatea şi, cu siguranță, va înlesni cunoaşterea unuia dintre cele mai reprezentative monumente de arhitectură din Ţara Românescă, Curtea Domnească din Târgovişte.

Un Jurnal cu impresii și imagini sugestive surprinse în timpul activității va completa fericit misiunea noastră.

Ziua și intervalul orar când va fi programată fiecare grupă

Perioada: 15 – 19 aprilie 2019.

Luni 10.00-12.00

Marți 10.00-12.00

Miercuri 10.00-12.00

Joi 10.00-12.00

Vineri 10.00-12.00

Perioada: 20 – 24 mai 2019

Luni 10.00-12.00

Marți 10.00-12.00

Miercuri 10.00-12.00

Joi 10.00-12.00

Vineri 10.00-12.00

Loc de desfăşurare

Curtea Domnească Târgoviște

Responsabil

Țuțuianu Mariana, Cârciumaru Minodora

Categoria de varsta

10 15 ani

Numarul maxim de participanți

30

Număr de telefon pentru înscriere

0763661879

Pentru a se înscrie la acest program, cadrele didactice vor contacta muzeul pentru realizarea unei programări ferme.

Date de contact:

Complexul Naţional Muzeal ”Curtea Domnească” Târgovişte

Str. Justiţiei, nr. 7, Târgovişte, judeţul Dâmboviţa, email: contact@muzee-dambovitene.ro

Programările se fac la numărul de telefon precizat la fiecare din atelierele mai sus menţionate.

Pentru informaţii: 0736.394.086 (între orele 8.00 16.00)

Taxa de participare este de 5 lei pentru fiecare atelier. Cei care participă la atelier, pot vizita gratuit muzeul în care acesta a fost organizat SAU un alt muzeu, la alegere, din cadrul celor aflate în administrarea Complexului Naţional Muzeal ”Curtea Domnească” Târgovişte.

Înscrierile se fac în limita locurilor disponibile.

Pentru vizite ghidate în expozițiile muzeelor care sunt incluse în cadrul Complexului Naţional Muzeal Curtea Domnească” Târgovişte, NU sunt necesare programări.

Tarifele de acces în muzee sunt următoarele:

– Ansamblul Monumental Curtea Domnească” (include și vizitarea Muzeului Tiparului și al Cărții Vechi Românești) 12 Lei

– Muzeul Scriitorilor Dâmboviţeni 8 Lei

– Muzeul de Istorie 8 Lei

– Muzeul de Artă 8 Lei

– Muzeul Vasile Blendea 8 Lei

– Casa Atelier “Gheorghe Petraşcu” 8 Lei

– Muzeul Evoluţiei Omului şi Tehnologiei în Paleolitic 8 Lei

– Expoziţia Metamorfozele unui loc al memoriei: de la cavalerismul Şcolii de Ofiţeri Ferdinand I la spaţiul profan al procesului şi execuţiei soţilor Ceauşescu şi al sfârşitului regimului totalitar din România” – 8 Lei

– Muzeul de Etnografie şi Artă Populară, Pucioasa 6 Lei

– Casa Memorială I. L. Caragiale” 6 Lei

– Muzeul de Etnografie şi Artă Populară, Pietroşiţa 6 lei

– Ansamblul brâncovenesc Potlogi 10 lei

– Peștera Ialomicioarei 10 lei

– Casa Atelier “Gabriel Popescu”, Vulcana Pandele 8 Lei

Pentru grupurile de elevi, reducerea este de 50%.

Însoţitorii elevilor, alţii decât cadrele didactice, vor achita taxa de vizitare.

În speranţa unei colaborări durabile, vă invităm să participaţi la acest proiect.

Notă: Pentru a oferi cât mai multor copii șansa de a participa la ateliere, o singură clasă se poate înscrie la cel mult 2 activități educative. De asemenea, cadrele didactice care nu anunță modificarea programului clasei și nu participă la ateliere, nu se vor mai putea înscrie, în viitor, la programele muzeului.

Manager,

dr. Ovidiu CÎRSTINA

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial