Noi imagini de la intervenţia pompierilor, de la Vârfuri, pentru salvarea unei femei căzute în fântână | TargovisteNEWS

Noi imagini de la intervenţia pompierilor, de la Vârfuri, pentru salvarea unei femei căzute în fântână

Webp.net-resizeimageCOMUNICAT DE PRESĂ

Intervenție contracronometru a pompierilor dâmbovițeni pentru salvarea unei persoane căzută în fântână
Luni dimineață, în jurul orei 10:15, pompierii dâmbovițeni au fost solicitați în satul Merișoru (com. Vârfuri) pentru salvarea unei persoane (femeie în vârstă de 42 ani) căzută într-o fântână (cu diametrul de 0,8 m, la o adâncime de cca.13 m).
Imediat, la locul evenimentului s-au deplasat pompierii de la Detașamentul Pucioasa (cu o autospecială de intervenție și un container pentru dezastre) și cei de la Detașamentul Târgoviște (cu o autospecială pentru descarcerare grea).
Webp.net-resizeimage (1)Sosiți la locul intervenției salvatorii au constatat că femeia era inconștientă și hipotermică. Acționând cu promptitudine și profesionalism, pompierii au reușit să scoată victima din fântână, în condiții de siguranță, în cel mai scurt timp (cca.10 min.).
Aceasta a fost preluată de un echipaj de ambulanță SAJ care i-a acordat asistență medicală la fața locului, fiind apoi dusă la stadionul din orașul Pucioasa, unde aștepta elicopterul SMURD cu care a fost transportată la un spital din capitală.

COMPARTIMENT

INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE ISU Dâmboviţa

Life-Style

Nu rataţi expoziţia – ”Finețuri din casele târgoviștenilor”

Consiliul Județean Dâmbovița, prin Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște invită publicul de toate vârstele să descopere ”Finețuri din casele târgoviștenilor”, expoziție deschisă de curând la parterul Muzeului de Istorie, ce va putea fi vizitată, gratuit, până la finalul lunii mai 2020. Colecția de Artă decorativă a muzeului deține o serie de porțelanuri pictate manual, [...]