25 aprilie 2024
Noapte de foc la Cobia. Un individ a incendiat casa părintească şi a ameninţat mai multe persoane. “Vă omor pe toţi!”

Noapte de foc la Cobia. Un individ a incendiat casa părintească şi a ameninţat mai multe persoane. “Vă omor pe toţi!”

cobiaAcuzații grave îl vizează pe un tânăr de 24 de ani din Cobia, anchetat în mai multe dosare penale.

Rudele lui spun că a incendiat, luni seară, casa părintească după ce ar fi amenințat că va recurge la acest gest extrem.

cobia1Individul a reușit să fugă, iar polițiștii au pornit în căutarea lui.

cobia3În ultimele două luni, oamenii legii au cerut de patru ori arestarea lui preventivă. A stat însă numai câteva zile în spatele gratiilor. Judecătorii au decis să fie trimis în arest la domiciliu.

Incendiul care a cuprins casa din satul Gherghitesti, comuna Cobia, ar fi fost provocat de tânărul de 24 de ani – după cum povestesc rudele băiatului, care au privit neputincioase cum locuinţa se tranforma în scrum.

cobia6Bunica suspectului: “Era de aşteptat că a spus că face ce face! A dat mesaj că arde! I-a găsit droguri în sânge, de ce nu l-a oprit nimeni?”

Vecină: “A zis, vă dau foc la toţi, vă omor pe toţi. A mai spart geamuri, a mers fără permis, a dat foc acum. A spart şi o maşină, cu toporul, cu sabie. Ne gândim că s-ar putea să dea foc şi la noi!”

cobia4Speriaţi, vecinii au sunat la 112, iar la faţa locului au sosit trei autospeciale cu apă şi spumă. Pompierii s-au luptat de zeci de minute să stăpânească valvătăile care ameninţau şi locuinţele din vecinătate.

Localnicii spun că se tem de tânăr, mai ales că în ultimele luni a fost deseori violent.

Vecin: “A dat foc la casă, nu ştiu, drogat, nu ştiu. A mai făcut, s-a bătut.”

Reporter: “E un pericol?” Vecin:

Vecin: “Foarte mare pericol!”

cobia5Vecină: “Ne-am speriat că am văzut că a luat foc tocmai de acolo.
Reporter: “Reprezintă un pericol individul?”
Vecină: “Nu ştiu să vă zic, îmi e frică.”

cobia2Anchetatorii au stabilit că flăcările au fost puse intenţionat. Dacă va fi găsit vinovat de producerea incendiului, fiul proprietarilor riscă să ajungă în spatele gratiilor. În plus, în instanţă ar putea atârna greu şi celelalte dosare penale în care este cercetat pentru conducere fără permis, distrugere şi ameninţare.

sursa – Pro TV

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial