19 aprilie 2024

NEBUNIE DE CRĂCIUN! Polițiștii dâmbovițeni, chemați în 121 de evenimente!

talhv1Poliţia dâmboviţeană, la datorie pentru un Crăciun în siguranţă!

Ca de fiecare dată, și în perioada Crăciunului, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa au fost prezenţi la datorie, în serviciul comunității, astfel încât toți cetățenii să sărbătorească în liniște și siguranță.

Poliţiştii au avut ca prioritate prevenirea şi combaterea oricăror evenimente care ar putea afecta liniştea cetăţenilor şi au intervenit rapid atunci când au fost sesizaţi despre săvârşirea unor fapte antisociale.

Astfel, în perioada 24-25 decembrie a.c., poliţiştii au intervenit la 121 de evenimente, dintre care 99 au fost sesizate pe numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112.

În urma activităţilor desfăşurate, poliţiştii au constatat 32 de infracţiuni, dintre care 14 de natură judiciară, 9 la regimul materiilor explozive şi 8 contra siguranţei circulaţiei pe drumurile publice.

Totodată, au fost aplicate 200 de sancţiuni contravenţionale, a căror valoare se ridică la aproape 47.000 de lei.

Dintre acestea, 51 au fost la Legea 61/1991 privind ordinea şi liniştea publică, 4 la Legea 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite şi 129 conform O.U.G 195/2001 privind circulaţia pe drumurile publice.

48 de conducători auto au fost amendaţi pentru viteză excesivă, în cazul a trei dintre aceştia fiind dispusă şi măsura reţinerii permisului de conducere pentru depăşirea cu peste 50 de km/h a limitei legale de viteză.

De asemenea, au fost confiscate bunuri în valoare de  6.271 de lei şi reţinute 6 permise de conducere şi 1 certificat de înmatriculare.

 

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial